
Cererea tot mai mare de locuințe în Timișoara a determinat, în ultimii ani, o dezvoltare fără precedent a sectorului imobiliar: și, acolo unde suprafața terenurilor a permis-o, au apărut, în special în zonele limitrofe ale orașului, noi cartiere, în care s-au mutat deja sau urmează să o facă mii de familii dornice să locuiască în casă nouă.
Numai că, în majoritatea cazurilor, construirea de imobile nu este urmată și de amenajarea corespunzătoare a căilor de acces.
În special trotuarele lipsesc din peisaj, astfel că cei care locuiesc acolo sunt nevoiți să circule pe marginea drumului, în permanent pericol.
O astfel de situație ne-a fost recent semnalată de un grup de cetățeni proaspăt rezidenți într-un astfel de cartier.
„Vă scriu în numele mai multor cetățeni care locuiesc în spatele magazinelor Hornbach și Selgros (zone administrate, parte de Primăria Timișoara și parte de Primăria Dumbrăvița), cu rugămintea de a ne sprijini să sensibilizăm autoritățile (i)responsabile, în vederea realizării unor trotuare care să asigure deplasarea oamenilor (copii, școlari, mame cu cărucioare) în condiții de siguranță/securitate de la stația mijlocului de transport în comun (de la capăt) a autobuzului expres E1 spre domiciliu și/sau locul de muncă”, se arată într-o scrisoare trimisă redacției.
„Enumerăm doar principalele străzi care nu au trotuare, iar copiii și adulții sunt nevoiți să circule pe partea de margine a carosabilului – cu trafic mare, fiind expuși riscului de accidentare.
Acestea sunt: Girație Selgros inclusiv spre Decathlon, str. Marginii, str. Cristian Tzara , str. Ștefan Procopiu, str. Horia Hulubei și, nu în ultimul rând, str. Arinului!”. Locuitorii din zonă susțin că au făcut mai multe demersuri pentru rezolvarea situației, fără rezultat însă.
Conștienți că amenajarea de trotuare nu este o acțiune care va prinde contur în viitorul apropiat, aceștia propun câteva soluții provizorii, cum ar fi prelungirea traseului E1 cu cca 500 de metri, amenajări a unor alei pietruite cu sort, montarea de stâlpi de protecție pentru pietoni, montarea de reductoare de viteză pentru mașini, etc.
Până când cei în drept vor lua primele măsuri, oamenii din zonă vor continua, zi de zi, să se deplaseze anevoios pe marginea drumului…