Sprijin pentru cultura timișeană de la nivel guvernamental. Ministrul Bogdan Gheorghiu spune că proiectul ”Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023” va fi un succes

ministrul culturii

Exact un an s-a împlinit de când ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, a fost instalat în funcție, ocazie cu care a prezentat un scurt bilanț, într-o conferință de presă desfășurată la Timișoara. Intervențiile cele mai așteptate au fost cele cu referire la județul Timiș, pentru care demnitarul a transmis ultimele noutăți avute în vedere la nivel central.

Bogdan Gheorghiu este convins că proiectul ”Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023” va fi un succes, chiar dacă a admis că până acum au existat mai multe blocaje, cauzate de lipsa unei viziuni unitare a diferitelor autorități care au gestionat proiectul.

”Cu siguranță, de-acum încolo va fi o nouă abordare și avem toate motivele să credem că proiectul va fi un succes, iar tărăgănările de până acum nu se vor mai întâmpla”, a spus ministrul.

El a precizat că, la rectificarea bugetară, obiectivului menționat i-a fost alocată suma de 97,5 milioane lei, pentru credite necesare angajării unor noi contracte, precum și 12,5 milioane lei pentru investiții și asigurarea infrastructurii culturale, dând asigurări că, în doi ani, vor exista toate premisele pentru ca proiectul să fie o reușită, iar Timișoara, pregătită pentru aceste eveniment de anvergură.

”Timișoara-Capitală Culturală este și trebuie să fie o stare de spirit, care să poată crea o emulație la toate nivelurile. Nu este un proiect pe persoană fizică, ci unul al orașului, al județului, al țării, pentru că doar dacă vom pune cu toții umărul la acest proiect, vom putea să folosim potențialul cultural. Cetățenii trebuie să se regăsească ei înșiși în acest proiect, astfel încât, la final, să vedem că fiecare dintre noi a avut de câștigat”, a completat președintele CJT, Alin Nica, prezent alături de ministrul culturii, împreună cu parlamentarii PNL Alina Gorghiu, Marilen Pirtea și Ben Oni Ardelean.

Tot Alin Nica a dezvăluit două dintre investițiile guvernamentele care privesc Timișoara. Una dintre ele este fabrica de decoruri de la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, unică în țară, unde s-au alocat deja 560.000 de lei, urmând ca anul viitor să se mai primească încă 4,5 milioane lei, astfel încât această structură cu un proful inedit să își poată lărgi activitatea și să își sporească numărul de angajați.
Cea de-a doua vizează Sala 2, din spatele hotelului ”Continental”, transformată în spațiu deschis pentru activități teatrale, pentru care este prevăzută suma de 30 de milioane lei, care se va regăsi în investiții utilitare ce pot susține actul artistic. Într-un alt registru, Nica a precizat că ministrul culturii l-a asigurat că în 2023, prestigiosul festival de muzică ”George Enescu” va avea loc la Timișoara.

În fine, ministrul Bogdan Gheorghiu a anunțat că Muzeul Revoluției Naționale, care va fi construit la Timișoara, se va numi ”Lepa Bărbat”, aceasta fiind primul erou al Revoluției de la Timișoara, secerată de gloanțe în Piața Libertății. Ministrul a precizat că a fost obținut acordul familiei și că ideea i-a aparținut senatoarei PNL Alina Gorghiu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *