Spitalul Municipal din Timişoara are urgențe noi

UPU

Lucrările de modernizare și extindere a unității de primire a urgențelor de la Spitalul Municipal din Timișoara au fost finalizate, în acest scop fiind alocată de la bugetul local suma de trei milioane de lei fără TVA.

Practic, în curtea spitalului a apărut o clădire cu totul nouă, dar mai mare și cu circuite corespunzătoate normelor sanitare în vigoare, a cărei panglică a fost tăiată de conducerea primăriei, dar și de directorul unității sanitare, prof. dr. Octavian Mazilu.

În clădirea Clinicilor Noi funcționează secțiile principale ale Spitalului Municipal din Timișoara, iar la parter a fost amenajată unitatea de primire a urgențelor (UPU), care prezenta mai multe disfuncționalități.

De exemplu, accesul principal în spital coincide cu sala de așteptare și spațiul de primire și triaj al bolnavilor, acestea dezvoltându-se lateral față de intrarea principală, fără a exista o comunicare firească între ele.

După finalizarea noului corp al UPU, accesul în spital va fi separat de cele două săli și va exista și o comunicare cu Secția de radiologie. Capacitatea UPU va deveni de 14 paturi, iar la nevoie va mai fi suplimentată cu încă opt.

După ridicarea clădirii noi și mutarea urgențelor, va urma demolarea vechiului spațiu, reconstruirea şi alipirea de corpul de clădire construit în prima fază. La finalizarea celor două etape ale construcţiei va rezulta un corp de clădire modern, conform standardelor europene, destinat în exclusivitate activităţii de primiri urgenţe.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *