Spitalul Județean Timișoara are fonduri serioase pentru reparații și pentru investiții

Spitalul Judetean Timisoara

Spitalul Județean Timișoara se pregătește să intre din nou în șantier. ”Avem fonduri de peste șapte milioane de lei pentru reparații și renovări și de peste cinci milioane de lei pentru investiții, adică proiecte, studii de fezabilitate și altele. Banii vin de la Consiliul Județean Timiș. Acum începem lucrările de modernizare la Neurologie, Neurochirurgie, Gastroenterologie, Diabet și Nefrologie. De asemenea, vom intra în șantier și la Clinica de Obstetrică-Ginecologie <<Bega>>, unde schimbăm toate țevăraiele și renovăm demisolul. Totodată, vrem să ridicăm în curtea clincii o clădire cu destinația de magazie, dar și pentru arhiva spitalului”, a precizat Marius Craina 2Marius Craina, managerul unității sanitare.

Potrivit acestuia, până la sfârșitul acestui an, spitalul va fi reabilitat în procent de 80 la sută.

De asemenea, conducerea instituției așteaptă ca investițiile făcute până acum să poată fi puse în valoare. Este cazul Compartimentului de mari arși, pentru realizarea căruia s-au cheltuit peste un milion de euro. Pentru ca acest centru să devină funcțional este nevoie de aparatură , iar costurile acesteia au fost estimate la circa 17 milioane de lei.

”Echipamentele vor fi achiziționate de Ministerul Sănătății cu bani de la Banca Mondială. Sper ca până la sfârșitul acestei luni să înceapă licitația”, a completat Marius Craina.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Spitalul Județean Timișoara are fonduri serioase pentru reparații și pentru investiții

  1. Un popor sanatos este unul curat, modern si scolit. Bravo SPIT JUD TM!
    Daca v-ati si muta de acolo intr-o cladire noua ar fi perfect, dar e bine si asa inca vreo 20 de ani… FELICITARI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *