Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara cere activarea Planului Alb de urgențe

Babes

Spitalul Victor Babeş din Timișoara, locul unde sunt trataţi bolnavii de coronavirus din Timiș, Arad, Caras Severin si Hunedoara a cerut activarea Planului Alb pentru pacienţii cu forme severe ale COVID 19. Asta înseamnă ca spitalele din județele limitrofe trebuie să se pregătească să  asigure asistența medicală necesară bolnavilor care trebuie intubaţi, în propriile secții de Anestezie-Terapie Intensiva.

Spitalul din Timișoara a inițiat acest demers pentru că, deși are suficiente locuri pentru tratarea celor care suferă de forme mai ușoare ale noului coronavirus,  nu mai sunt destule aparate de ventilație pentru pacienții care trebuie internați, cei mai mulți dintre aceștia venind din județele învecinate.

CITEŞTE ŞI: Trecem la ora de vară!

Unitatea spitalicească are promisiuni că va mai primi astfel de aparate, dar până la materializarea acestora, trebuie să limiteze numărul internărilor celor care necesita intubație, pentru că, altfel, medicii de aici riscă sa nu mai poată acorda asistența medicală corespunzătoare cazurilor grave.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *