Trecem la ora de vară!

Trecem la ora de vară!

Trecerea la ora de vară se va face în ultimul weekend din luna martie, adică în noaptea de 28 spre 29 martie 2020, când ceasurile se dau înainte cu o oră, ora 3:00 devenind ora 4:00. Adică, „dormim mai puțin”, cum se spune, iar 29 martie 2020 este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.

În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore când e ora de iarnă).

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. Ora de iarnă, însă, este ora considerată standard.

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune  o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00.

CITEŞTE ŞI: Accident grav în vestul țării: Un copil de 5 ani a decedat. Tatăl său, beat la volan

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar urma ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană.

Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

În mod normal, țările Uniunii Europene trebuia să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.

Numai că situația specială apărută în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus s-ar putea să dea peste cap aceste planuri. Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Trecem la ora de vară!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *