Spital din Banat, printre cele șapte din ţară cu robot pentru dezinfecţie

Spital din Banat, printre cele șapte din ţară cu robot pentru dezinfecţie

Un spital din Banat figurează printre cele 7 din ţară cu robot pentru dezinfecţie. Este vorba despre unitatea spitalicească din Oravița.

Vorbim de un echipament performant care poate asigura un mediu sigur și curat pentru pacienți. Astfel, se simplifică și munca personalului medical implicat în gestionarea pandemiei!

La iniţiativa primăriei, Spitalul Orăşenesc Oraviţa a aplicat pentru dotarea cu un robot de dezinfecție. Este unul din cei 200 pe care Comisia Europeană îi donează unităților medicale interesate din statele membre.

Citește și: În Timiș, circa 20% dintre cei depistați cu Covid erau complet vaccinați!

Spitalul din Oraviţa se numără între cele şapte spitale din țară care vor beneficia de astfel de echipamente performante.

Roboții au capacitatea de a dezinfecta o cameră de spital de mărime standard într-un timp foarte scurt, de aproximativ 15 minute. Folosesc lumina ultravioletă, iar o singură încărcare a unei unități permite dezinfectarea a peste 18 încăperi.

Procesul de dezinfecție este unul fizic și nu unul ce folosește dezinfectanți chimici.

Robotul poate fi operat de la distanță, prin intermediul unei aplicații mobile, iar operațiunea poate fi inițiată din exteriorul camerei.

Echipamentele vor fi livrate spitalelor care au aplicat în perioada imediat următoare.

Între timp, medicii continuă să ne atragă atenția asupra unor reguli de respectat. Este vorba despre obligativitatea purtării măștilor de protecție în locurile publice. Dar și despre importanța distanțării sociale.

 

caon


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *