Sorin Maxim, reconfirmat la conducerea asociației agențiilor pentru dezvoltare regională

ADR Vest anunță lansarea unor proiecte europene în valoare de 352 milioane de euro

Timișoreanul Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, a fost reconfirmat în funcția de președinte al Asciației ROREG pentru încă doi ani, în cadrul adunării generale a acesteia, care a avut loc la Alba Iulia. Totodată, la întrunirea reprezentanților ROREG, asociație care reunește agențiile pentru dezvoltare regională din întreaga țară, s-a stabilit strategia de acțiune pentru următorii ani.

În ceea ce privește planurile de viitor, Asociația ROREG și-a propus continuarea demersurilor necesare pentru aprobarea celor opt programe operaționale regionale (POR) și organizarea unor evenimente de promovare a regiunilor. De asemenea, între obiectivele de viitor Asociația ROREG își propune identificarea celor mai bune măsuri de creștere a capacității administrative a autorităților de management din cadrul ADR-urilor, cât și a autorităților  publice locale, în calitate de potențiali beneficiari. Un alt obiectiv asumat în cadrul ședinței vizează simplificarea în managementul fondurilor europene.

”Prioritatea noastră este coordonarea pregătirii perioadei de programare 2021-2027, în care agențiile pentru dezvoltare regională din România îndeplinesc funcția de Autorități de Management pentru POR și gestionează simplu și eficient fondurile europene destinate dezvoltării regionale”, susține Sorin Maxim (foto).

Asociația ROREG este un organism neguvernamental care își propune să acționeze pentru atragerea de investiții și dezvoltarea de proiecte, să asigure reprezentativitatea în relația cu instituțiile naționale și internaționale, să susțină și să îmbunătățească atitudinea favorabilă dezvoltării regionale în rândul administrației publice locale și centrale, altor instituții și organizații de interes public. Mai multe informații despre activitatea Asociației ROREG sunt disponibile pe pagina web www.roreg.eu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *