Solicitări record de finanțări prin Programul Start-Up Nation

Start Up Nation

Peste 22.000 de planuri de afaceri şi mai mult de 27.000 de utilizatori au fost deja înscrişi în aplicaţia privind programul Start-Up Nation, după cum a anunțat Radu-Ştefan Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat.

Linia de finanțare rămâne însă deschisă până în 12 februarie, astfel că se așteaptă ca numărul acestora să treacă de 30.000.

De menționat că anul trecut au fost înregistrate peste 19.000 de solicitări, din care au fost selectate 10.000, au fost încheiate 8.444 de contracte şi 7.260 de beneficiari au reuşit sa devină antreprenori.

Ministrul a declarat că există credite de angajament în valoare de două miliarde de lei, precum și creditele bugetare necesare pentru acordarea avansului de 30 la sută.

Prin Programul Start-Up Nation se finanţează 10.000 de proiecte, conform programului de guvernare, iar alocaţia financiară nerambursabilă este de 200.000 de lei de beneficiar.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *