
Un avocat din Timișoara a fost luat în vizorul procurorilor DNA, după un denunț făcut împotriva lui de o persoană căreia i-a pretins o sumă de bani pentru a-i facilita o procedură juridică.
Oamenii legii l-au prins în flagrant pe Cosmin Panduru, în timp ce acesta primea banii respectivi. El a fost dus la sediul instituției pentru audieri, fiind acuzat de trafic de influență.
Avocatul, membru în Baroul Timiș din anul 2006, a mai fost implicat într-o serie de scandaluri, care s-au soldat cu victime. Printre acestea se numără și primarul comunei cărășene Prigor, Antonică Moț, care a depus o plângere penală împotriva avocatului, aceasta fiind în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.