Situații bizare în învățământul primar timişorean. Dorința multor părinţi de a-şi înscrie copiii doar la şcoli cu reputaţie a generat situaţii incredibile

scoala timisoara

Nebunie totală în învăţământul primar.

Dorința multor părinţi de a-şi înscrie copiii doar la şcoli cu reputaţie (fără însă ca acestea să fi fost evaluate) a generat situaţii incredibile.

Astfel, s-a ajuns ca la câteva şcoli să existe câte opt-nouă clase, în timp ce altele au rămas doar cu una sau, mai rău, nu s-a mai înscris nimeni.

Şcolile nu puteau refuza înscrierea micuţilor, întrucât părinţii aveau schimbat domiciliul, îndeplinind, astfel, condiţiile legale. S-a creat un adevărat fenomen, cu consecinţe chiar amuzante.

Concret, şcolile fără reputaţie au rămas cu sălile goale, în timp ce „brandurile” nu mai aveau loc să facă ore nici măcar după-amiaza! Vrând-nevrând, au trebuit găsite soluţii şi astfel s-a ajuns ca micuţii din şcolile ultrapopulate să fie trimişi să înveţe în sălile de la unităţile „fără firmă”.

Un exemplu clar s-a întâmplat la şcolile 24 şi 26, situate în acelaşi cartier, Circumvalaţiunii.

S-a dus vestea că „24” ar fi mai bună, aşa că toată lumea şi-a dus copiii la această şcoală. „26” a rămas goală, a fost amenajată şi, acum, de voie, de nevoie, cei mici sunt trimişi să înveţe la această unitate, pentru că la „24” nu mai sunt locuri.

S-a revenit, astfel, la situaţia din trecut, cu o singură diferenţă: nu mai există în acte Şcoala 26, ci doar cea de la „24”, deşi sunt două clădiri!

Culmea ironiei, acum nimeni nu se mai isterizează că merge copilul la fosta „26”, pentru că instituţia se cheamă „24”!

Bizarul fenomen este analizat de Virgil Popescu, liderul sindical al cadrelor didactice timişene, care propune o soluţie pe cât de revoluţionară, pe atât de savuroasă: „Haideţi să se numească toate şcolile Pedagogic, Colegiul Bănăţean şi Lenau. Eventual, şi Şcoala 24. Î

n acest fel, rezolvăm toate problemele cu înscrierea, nu vor mai fi nici părinţii nevoiţi să îşi facă vize de flotant şi nici şcolile nu vor mai avea atâta durere de cap.

Evident, este o glumă, dar ar trebui să se gândească toţi că nu brandul contează, iar la şcolile de cartier, în multe cazuri, se face carte mai multă”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Situații bizare în învățământul primar timişorean. Dorința multor părinţi de a-şi înscrie copiii doar la şcoli cu reputaţie a generat situaţii incredibile

  1. Prostie infinita din partea unora care cred ca asa zisele „scoli bune” (unde cadre sunt cei „,cu pile”) le pot transforma odraslele din fiinte limitate intelectual, asemeni parintilor, in mari savanti….

  2. In primul rand ar trebui separat invatamantul liceal de cel gimnazial, pentru ca muti parinti merg dupa renumele liceului desi de multe ori elevii care au facut gimnaziul la un „liceu” cu renume au facut liceul la o unitate mai slab cotata.

  3. Un articol de un cretinism absolut. Dacă autorul se documenta puțin, vedea că și la generală 26 predau aceiași profesori care predau si la gen. 24, astfel că părinții nu au de ce să se isterizeze
    Nu de alta, dar orice părinte își duce copilul la școala care are profesori buni și nu la școala care are numele mai frumos sau cifrele mai mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *