Situația lucrărilor de apărare față de inundații. Ce se întâmplă dacă năvălesc apele

inundatii iersnic

Recent, Comisia hidrotehnică româno-sârbă a verificat lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor aflate pe teritoriul țării vecine, conform ”Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă, a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă”.

Verificările au avut drept scop urmărirea exploatării şi întreţinerii lucrărilor în zona comună de interes și au vizat cursurile de apă: Moravița, Timiș, Bârzava, Aranca și Bega Navigabilă (Nodul hidrotehnic Klek).

CITEȘTE ȘI: În judeţul Timiş începe vaccinarea antigripală. Pentru cine este gratuită

Comisia hidrotehnică româno-sârbă a verificat pe cursul de apă Moravița digurile aflate în dreptul podului din vecinătatea localităților Vatin și Marghita, pe râul Timiș digul de pe malul drept din zona Jaša Tomić și stăvilarul Tomașevăț, iar pe cursul de apă Bârzava, au fost verificate digurile din zona localităților Markovićevo și Konak. Acestea au fost găsite în stare bună, fiind întreținute la parametri optimi. Lucrările de decolmatare a albiei minore a Moraviței și de înlăturare a vegetației, care au început în anul 2017 cu primii patru kilometri de râu, nu au putut fi continuate nici în 2019 pe următorii patru kilometri planificați, din cauza lipsei de fonduri. Stăvilarul Tomașevăț funcționează în conformitate cu regulamentul de exploatare. Pe cursul de apă Aranca, lucrarea de decolmatare pe sectorul stăvilarului de frontieră are un efect bun asupra scurgerii în albia minoră.

”Cu ocazia acestor verificări, comisia nu a constatat lipsuri care să influenţeze siguranţa lucrărilor. Starea digurilor este conform normativelor în vigoare. Am fost interesați să aflăm care este stadiul măsurilor și activităților pentru reabilitarea celor două noduri hidrotehnice care beneficiază de finanțare prin Programul de cooperare transfrontalieră IPA România-Serbia: nodul hidrotehnic Klek este funcțional și va beneficia anul viitor de lucrări de reparații la ecluză, stavilă, echipamente hidromecanice și electrice. În urma discuțiilor cu partea sârbă, tot anul viitor vor începe lucrările de întreținere și reparații și la nodul hidrotehnic Srpski Itebej” a declarat directorul Administrației Bazinale de Apă Banat, Titu Bojin, șeful delegației române.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *