Sistem modern de dat amenzi, implementat de Poliţia Locală Timişoara. Video

Sistem modern de dat amenzi, implementat de Poliţia Locală Timişoara. Video

Începând de marţi, la Timişoara funcționează, deocamdată experimental, urmând a fi extins în totalitate, un proiect de implementare a colantelor prin care conducătorii auto care au oprit sau staţionează neregulamentar sunt invitaţi la Poliţia Locală pentru a-şi plăti amenda.

„Prin contractul cu societatea Expertissa Timișoara SRL, de dezvoltare a sistemului integrat de documente DoxConnect, încheiat la data de 18.11.2021, s-a stabilit conceperea unei aplicații pentru gestionarea autocolantelor, în valoare de 21.370 lei fără TVA. Aplicația mobilă deservită de poliţiştii locali va interfața în mod automat cu aplicația sus amintită și va genera în format electronic toate documentele interne, necesare sancționării contravențiilor din trafic.

Această aplicație este instalată pe un număr de 84 telefoane mobile, dotate cu imprimante portabile, repartizate la tot atâția polițiști locali. Acestea din urmă scot o invitație pe hârtie rezistentă la intemperii (ploaie, zăpadă, îngheț) pe care o fixează pe parbrizul autovehiculului.

Pe aceasta se pot citi clar datele de identificare a autoturismului, locația exactă, actul normativ încălcat, numele agentului care a constatat fapta, precum și unde trebuie să se prezinte pentru întocmirea procesului verbal. Telefoanele performante au fost primite de la furnizorul de telefonie mobilă Orange, cu care instituția are contract semnat la data de 02.12.2021, iar pentru funcționarea aplicației au fost achiziționate un număr de 84 abonamente de transmisie de date, în valoare de 93.106 lei fără TVA, pe o perioadă de 2 ani.

Imprimantele portabile împreună cu rolele de hârtie sunt achiziționate prin procedură simplificată de la societatea IT Genetics SRL, la valoare de 119.989,80 lei fără TVA.

Numai anul trecut au fost tipărite și aplicate un număr de 37.379 colante autoadezive pentru oprirea sau staţionarea neregulamentară, achiziția acestora ridicându-se la 13.900 lei. Prin implementarea noului sistem, cheltuielile cu colantele vor fi de 700 lei, ceea ce înseamnă o reducere a cheltuielilor cu 95%.

CITEŞTE ŞI: Așa a vrut Dominic Fritz. Șeful Poliției Locale Timișoara, ales de o comisie fără polițiști!

Facilitățile oferite de aplicație sunt, pe lângă reducerea semnificativă a acestor costuri, și rapiditatea luării măsurilor în cazul unor constatări și implicit alocarea unui timp mai mare sesizărilor de la cetățeni, reducerea timpului de transmitere a datelor autovehiculelor către Dispecerat, gestionarea eficientă și reală a modului în care se iau măsuri în teren și de asemenea, eliminarea tipizatelor și registrelor de la Serviciul Dispecerat și Control Acces, datele din aplicație urmând a fi listate doar în caz de nevoie.

Aplicația generează procesele verbale în sistem, fiind interconectată și cu aplicația de înregistrare a proceselor vebale de constatare a contravenției, deja existentă. Deocamdată, procesele verbale pot fi generate doar la sediu, urmând ca, în funcție de bugetul alocat, în viitor, sistemul să fie extins și procesele verbale să se poată imprima la fața locului”, a transmis Poliţia Locală Timişoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *