Simbolul dansatoarei are o poveste!

Un semn nu vine, niciodată, din nimic. Și simbolul densatoarei are, sigur, o poveste. Pe scenă, de mai bine de-o oră, joacă mai multe ansambluri folclorice. Dacă te rupi de clipa imediată, de intensitatea ei care te prinde ca-ntr-un vis, deslușești, măcar în parte, cum și din ce le vine bucuria la vreo două sute de oameni. Spectatorii.

Dar, numărați, sunt mai mulți. Fiind un ceas cu tihnă, privind sala, spectacolul ce curge entuziast, ai mai putea crede că seara asta e mai altfel, și că, se prea poate, nu va trece atât de repede.

Din când în când, de după cortină se văd o pereche de ochi vigilenți și o frunte de bărbat. Este Nicolae Stănescu, coregraful Ansamblului Profesionist Bantulul, dar și la ”Cununa Timișului”. Numai el știe după ce se uită, dar sigur ia și pulsul sălii.

Sala este importantă, rămâne locul unde se împart aplauzele și un artist, mai mare ori mai mic, din asta trăiește. Din aplauze, sunt și recompensă și îndemn. Spectacolul, din timp în timp, numai coregraful știe, își schimbă registrul. Momentul este bine ales și asta ține de reușită, apariția unui solist vocal, prin felul cum cântă, prin ce mesaj lasă, îl duce pe om cu gândul unde-l trimite propria stare.

Dar și adevărul din povestea pe care numai el o știe. Se duce mai adânc în el, întrebându-se ceva ori vede o imagine care crește de peste tot. Numai în inima lui. Cântecul este dintotdeauna cel mai rapid mijloc de comunicare între oameni și interpreții, mai mari sau mai mici, știu acest adevăr. Și îl cultivă, după har!

Observ un alt amănunt și mă rup de intensitatea clipei. Unul ce se vede foarte rar. Mai privesc o dată la desenul discret, dar nu-i deslușesc simbolul, dansatoarea e prinsă-n iureșul jocului și imaginea nu se mai zărește. Este tatuată deasupra gleznei, la fel de fragilă ca și vârsta ei.

Costumul popular pe care-l poartă o prinde de minune și, tot urmărind-o cum se duce prin dans, crezi că straiele – la fel ca la tot șirul de dansatoare, acum aliniate pe rândul din față – au crescut pe ea. Nu știu cât mai are din firea femeilor din neamul care se trage – străbunică, bunică, mamă – țărănci din Ghiroda.

Se încheie spectacolul, curg aplauzele, dansatoarea despre care vorbesc rămâne, dincolo de orice, moștenitoarea femeilor cu aceeași rădăcină, din care și e ivită.

Lăsați-i timp să arate. Acum este numai dorință și vis. Tatuajul ține doar de propria-i alegere și adevărata lui poveste se prea poate să rămână doar a ei…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.