
Cardurile de credit sunt instrumente financiare extrem de apreciate și accesate din ce în ce mai mult de către români. Pentru că băncile ne pun la dispoziție aceste carduri cu o sumă de bani pe care o putem folosi în rate fără dobândă, la cumpărături, de ce să nu profităm de beneficiile lor?
Totuși, folosirea iresponsabilă a cardului de credit poate aduce probleme financiare. Odată ce avem acest instrument de plată suntem tentați să cheltuim mai mult pentru că nu simțim presiunea financiară imediat. Iar ca să evităm să intrăm în colaps, trebuie să acționăm cu precauție. În acest sens, experții ne dau câteva sfaturi pentru utilizarea eficientă și fără riscuri a unui card de credit!
Cunoaște-ți puterea de cumpărare și setează limite!
Atunci când aplici pentru un card de credit, ești tentat să soliciți suma maximă. Chiar dacă primești toți banii, nu înseamnă că trebuie să îi cheltui din prima. Este important să nu cheltui mai mult decât îți poți permite să plătești înapoi. Setează-ți prioritățile și limitele și folosește cardul doar când ai cu adevărat nevoie. Cheltuielile excesive pot duce rapid la acumularea unor datorii care devin greu de gestionat.
Plătește-ți ratele la timp!
Nu lăsa pe mâine plata de azi! Fiecare rată pe care nu ai plătit-o la termen aduce dobânzi mari și taxe suplimentare, care se pot aduna rapid. Mai mult decât atât, întârzierile repetate pot afecta negativ scorul tău de credit.
Este important să plătești întreaga rată, nu doar suma minimă. Unele carduri de credit îți oferă opțiunea unei plăți minime sau a amânării termenului. Însă, dacă plătești doar suma minimă, restul datoriei va rămâne pe card, iar dobânzile vor crește semnificativ.
Dacă, totuși, ai folosit excesiv cardul și nu mai poți plăti ratele, poți aplea la o soluție de urgență precum un credit nevoi personale. Acesta este ușor de accesat din contul tău online, primești până la 200.000 lei și poți folosi banii pentru a achita ratele restante, iar restul îi poți ține în siguranță într-un cont de economii sau depozit la termen care îți aduce și o dobândă semnificativă.
Profită de beneficiile cardului!
Multe carduri de credit oferă avantaje suplimentare, cum ar fi recompense de tip cashback, puncte de loialitate sau asigurări de călătorie. Folosește-le pe toate pentru a economisi și a-ți ajusta bugetul pe plus.
Monitorizează-ți cheltuielile!
Fii conștient de fiecare plată efectuată cu cardul de credit și monitorizează-ți extrasele de cont lunar. Poți urmări tranzacțiile în timp real din contul tău curent, prin aplicație. Astfel vei avea o imagine clară asupra sumelor cheltuite și vei putea să rămâi cumpătat. În plus, vei putea identifica rapid orice activitate suspectă și vei putea lua măsuri.
Cardurile de credit sunt instrumente financiare utile, dar trebuie folosite cu responsabilitate. Cunoașterea limitelor financiare, plata la timp a facturilor și monitorizarea cheltuielilor sunt pași esențiali pentru a te asigura că folosești un card de credit într-un mod eficient și fără riscuri.


