Bătălie crâncenă pe semicerc

Bătălie crâncenă pe semicerc

Bătălie crâncenă pe semicerc. Aflați la o firavă lungime de undă de nisipurile mișcătoare ale Ligii Zimbrilor, lucru cu care, între noi fie spus, ne-am cam obișnuit în ultimele sezoane, handbaliștii Politehnicii Timișoara susțin, în acest weekend, un test dificil, mai ales din punct de vedere psihologic, pe terenul vecinei de clasament, CSM Bacău.

Gruparea moldavă se află pe locul 9 în ierarhia primului eșalon, cu 16 puncte în cont, în timp ce alb-violeții ocupă poziția a 10-a, cu o zestre de (doar) 14 puncte. Dar bănățenilor le suflă puternic în ceafă două echipe aflate deja pe poziții fierbinți, CSM Focșani și Steaua București, cu 13 și, respectiv, 11 puncte.

Așadar, alb-violeții nu prea au de ales, varianta victoriei fiind singura opțiune pentru a insufla o relativă doză de liniște în tabăra timișoreană. Partida de la Bacău se va desfășura sâmbătă, începând cu ora 18.

„În această perioadă de pregătire, s-au întâmplat multe lucruri bune, dar au existat și probleme medicale. Cîmpan a fost accidentat în toată această perioadă și nu ne-a putut ajuta. Apoi, am avut jucători afectați de gr ipă, dar care cred că zilele acestea se vor putea reface. În ceea ce privește Bacăul, are publicul de partea sa, e condusă de un antrenor valoros și are lot bun: extreme cu experiență, trei pivoți masivi, inter stânga, inter dreapta. Ei joacă fenomenal pe teren propriu, iar pentru un rezultat bun trebuie să evoluăm ca în meciurile de pregătire, precum cel de la Turda, sau ca în partida din decembrie cu Dinamo. Cu o apărare solidă, putem obține un rezultat bun”, a afirmat Pero Milosevic, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara.

CITEŞTE ŞI: Careu de medalii pentru vlăstarele Dumbrăviței

În meciul tur, 14 septembrie, handbaliștii alb-violeți s-au impus cu 24-20. Jocul s-a disputat la sala UVT, iar SCM Poli a întors rezultatul în repriza a doua, după ce băcăuanii au condus cu 11-10 la pauză.

Sursa foto: Handbal Mania


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *