Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor. Tradiţii şi superstiţii
Credincioşii ortodocşi însă şi cei greco- şi romano-catolici aduc cinstire, în ultima zi de noiembrie a fi ecărui an, Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, a cărui însemnătate, pentru noi, ca popor, este covârşitoare.
Ocrotitorul duhovnicesc al României s-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfi nte, şi a fost fratele lui Simon Petru.
CITEȘTE ȘI: În vestul țării se construiește cel mai mare parc fotovoltaic din Europa. Costă 800 de milioane de euro, iar 1.000 de oameni vor lucra zilnic. Când va fi gata
La început, el a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, dar auzind de întruparea Mântuitorului, s-a dus în Capernaum, unde se afl a Iisus, şi L-a întrebat:
“Învăţătorule, unde locuieşti?”
Iar Fiul lui Dumnezeu i-a răspuns: “Vino şi vezi!” (Ioan 1, 38-39).
Tradiţia spune că Andrei a rămas cu El încă din ziua aceea.
Astfel a devenit întâiul chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos. Nu după multe zile, pe când se afla, împreună cu fratele său, Simon Petru, şi cu Iona, părintele amândurora, la bordul unei corăbii, Domnul i-a chemat pe cei doi tineri la apostolie, zicându-le:
“Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!” (Matei 4, 19). Cei doi fraţi au lăsat totul şi I-au urmat lui Hristos, fiind martori ai minunilor şi Învierii Lui.
După înălţarea Sa la cer, trăgând la sorţi unde să plece fiecare să propovăduiască învăţătura lui Hristos, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut să creştineze mai ales ţările din jurul Mării Negre.
El a vestit Evanghelia în Armenia, Iviria şi Sciţia Mare, adică Ucraina de astăzi, înfigând Sfânta Cruce pe locul unde este Kievul.
Apoi a creştinat Crimeea, sudul Basarabiei şi, trecând pe la Gurile Dunării, a poposit pentru o vrme mai îndelungată la Tomis, unde a botezat oameni din Sciţia Mică, adică Dobrogea de astăzi.
El a stat cu ucenicii săi într-o grotă din apropiere, unde slujea Sfânta Liturghie, la adăpost de păgânii închinători la idoli.
Peştera există şi azi, poartă numele Sfântului Apostol Andrei şi se găseşte în comuna Ion Corvin din sud-vestul judeţului Constanţa.
După ce a hirotonit episcopi şi preoţi la Tomis, Andrei a trecut prin Tracia (Bulgaria de azi), prin Macedonia şi Grecia, ajungând în Peloponez, unde a zăbovit doi ani în oraşul Patras.
Aici a creştinat numeroşi închinători la idoli, a săvârşit minuni şi a mărturisit pe Hristos cu multă putere. Văzând aceasta, ighemonul cetăţii l-a prins, l-a bătut cu sălbăticie şi l-a aruncat în temniţă, împreună cu o parte dintre ucenicii săi.
Apoi, văzând că mulţi ajunseseră să creadă în Hristos prin mijlocirea sfântului, l-a condamnat la moarte prin răstignire pe o cruce în formă de X.
Andrei şi-a dat sufletul în mâinile Domnului la 30 noiembrie, pe vremea împăratului Nero.
Tradiţii şi superstiţii
Nu puţine sunt, în România, tradiţiile legate de Sfântul Andrei şi de noaptea ce precede sărbătoarea închinată lui.
Bătrânii credeau că, în acest moment al anului, lupii încep să vorbească cu grai de om şi spun lucruri înfricoşătoare dar şi că oamenii pe care îi atacă în această noapte se vor preschimba în vârcolaci.
Pentru a alunga duhurile rele, în satele de odinioară se atârnau în ajunul sărbătorii funii de usturoi pe la ferestre, la porţi şi prin grajduri.
În popor se credea că noaptea Sfântului Andrei este una magică, iar ritualurile menite să ţină răul în cumpănă abundau, mai cu seamă în mediul rural.
Se spunea, de asemenea, că acum circulă strigoi, suflete blestemate care, din cauza unei vieţi păcătoase sau a unei morţi violente, sunt osândite să bântuie pe pâmânt.
Pruncilor li se gătea mâncare cu usturoi şi li se desenau cruci pe mâini, ca săi ţină pe necuraţi la depărtare.
În comunităţile arhaice, fetele care voiau să se mărite ascundeau sub pernă un fir de busuioc, pentru a-şi visa, în magica noapte a Sfântului Andrei.
