Sesiuni de instruire la Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timișoara pentru elevii care doresc să devină învățători sau educatori

Sesiuni de instruire la Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timișoara pentru elevii care doresc să devină învățători sau educatori

Pentru profesia de dascăl e nevoie de chemare, de dragoste pentru copii, de dăruire. Nu este o meserie care bifează doar sarcini spre a fi duse la bun sfârșit.

Un învățător luminează, sculptează, sădește, ajută, nu pentru că cere fișa postului, ci pentru că așa simte. Dar, pentru că imaginea profesorului s-a deteriorat mult în România ultimelor decenii, profesia nu mai are căutare ca pe vremuri când pentru un loc la liceele pedagogice era ”bătaie” mare, ca la Medicină sau la Drept.

Totuși, sunt și tineri care visează să poată, într-o zi, să fie mai aproape de copiii care au nevoie de ghidare pe drumul lor de viitori adulți. Pentru ei, conducerea Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timișoara organizează, de câțiva ani, sesiuni de pregătire în vederea admiterii în clasa a IX-a, pentru specializările învățător –educator.

Este un program configurat astfel încât să asigure instruirea pentru toate probele de aptitudini care trebuie susținute anterior examenului de Evaluare Națională.

În acest sens, elevii, indiferent de mediul în care învață, care doresc să se pregătească cu specialiștii liceului, o pot face printr-o cerere scrisă care poate fi expediată pe adresa de e-mail [email protected], până la 1 februarie.

Sesiunea de pregătiri se desfășoară în intervalul 3 februarie – 19 mai.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *