Semne de întrebare în cazul tragediei din vestul țării în care au murit doi oameni: s-au intoxicat sau nu cu gazele din teracotă?

Ceea ce la început părea o întâmplare nefericită în urma căreia o femeie de 55 de ani și un bărbat de 36 de ani, mamă și fiu, au decedat azi-noapte în locuința lor din Reșița în urma intoxicării cu monoxid de carbon, iată că se transformă într-o moarte cel puțin ciudată, demnă de celebrul serial Twin Peaks.

Aceasta în condițiile în care în locuința respectivă, încălzită cu gaze, au dormit azi-noapte cinci persoane. Două au murit, chiar dacă au fost în camere diferite, iar trei persoane au scăpat tefere. Ciudat este că soțul femeii a dormit în același pat cu aceasta și nu a pățit nimic! Și, pentru ca misterul să fie și mai mare, se vorbește că focul care ardea în teracotă ar fi fost oprit peste noapte.

Pe surse am aflat că, la o primă examinare, polițiștii criminaliști nu au identificat urme de violență și iau în calcul și alte variante referitoare la cauza deceselor celor doi. „În acest moment, nu se cunoaște exact cauza decesului celor două persoane, dacă este vorba de intoxicație cu fum sau de la alimentarea cu gaz a locuinței, aceasta urmând a fi stabilită în urma autopsiei“, se arată în comunicatul de presă al poliției.

Și pentru ca tragedia să fie una de proporții, trebuie spus că în urmă cu câteva zile a murit un alt copil al familiei.

Poliţiştii și medicul legist sunt chemați să elucideze cauzele deceselor celor doi, mamă și fiu.

 

argument-cs.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns