Pe la începutul anilor 60, spre finalul colectivizării, într-un sat din Ardeal soseşte un grup de tineri activişti din Capitală, cu un scop precis: convingerea ţăranilor să intre în cooperativă. La început, sătenii sunt mai mult nedumeriţi decât revoltaţi, neînţelegând ce vor băieţii ăia de la Bucureşti. În această confuzie iniţială, se adună câţiva vecini la un consătean în curte, la o ţuică. În timp de savurau băutura, gazda îl întreabă pe Ghiţă, cel mai dezgheţat dintre săteni, ce e cu zarva asta: „Mă Ghiţă, eu nu înţeleg nimic. Ce vor ăştia de la Bucureşti, se schimbă ceva?”. „Da, mă, se schimbă”, i-a răspuns vecinul mai şcolit. „Ce se schimbă, mă, că eu nu pricep nimic”, a insistat gazda. Ghiţă l-a lămurit pe loc, într-un mod pe cât de savuros, pe atât de concis: „Uite, vezi tu găina asta de la tine din curte? A cui e ea?”. „A mea, a cui să fie?”, a răspuns derutat stăpânul casei, după care Ghiţă i-a dat „decisiva”, ca să vorbim în limbajul zilelor noastre: „Mă, de acum încolo, găina asta nu mai e a ta, e a noastră!”. Aşadar, în povestea cu găină, ţăranul Ghiţă a sintetizat perfect cum stă treaba cu colectivizarea.
După aproape 60 de ani, asistăm, iată, la un episod care se poate compara cu povestea găinii. Liderul USR Timiş, Dominic Samuel Fritz, anunţat drept candidat la primărie, face un anunţ spectaculos, total neaşteptat pentru viaţa politică actuală: „Anul nou începe cu vești bune – ne-am găsit un sediu de campanie pe care îl vom amenaja în următoarele săptămâni. Este o căsuță cochetă în mijlocul orașului – avem și grădină! De aici vom munci zi și noapte. De aici vom crea o comunitate de timișoreni implicați – va fi un sediu al ușilor deschise. De aici vom clădi mișcarea ce va câștiga alegerile locale, pentru o schimbare adevărată în Timișoara. Poți să mă ajuți? Sponsorizează un metru pătrat de schimbare și contribuie la chirie cu o donație lunară pentru următoarele 6 luni: dominicprimar.ro/donatii”.
Este pentru prima dată când un partid politic solicită bani de la cetăţeni pentru plata chiriei, lucru care, în condiţii normale, ar părea de neconceput şi tratat ca pe o mare gafă politică. Chiar să fi ajuns cei din USR Timiş la fundul sacului, încât să nu-şi poată permite plata chiriei pentru sediu? Nici vorbă de aşa ceva. Lucrurile sunt mai complicate şi ţin de noua abordare a zilelor noastre: sediul USR nu este doar al partidului, ci al nostru, al tuturor. Noi nu facem donaţii pentru un partid, ci pentru noi, pentru Timişoara, pentru comunitate. Aşa cum găina din satul din Ardeal este un bun comun, la fel şi sediul USR Timiş este al nostru, cu tot cu grădină!.
Adica, la fel ca gaina din poveste, sediul USR ar fost pana ieri al meu (sau al altuia dintre noi, cetatenii), si acum e al USR-ului, cam asta e ideea articolului.
Pagina de Internet mentionata se refera la donatii pentru USR in general, nu pomeneste nimic de chiria pentru sediu.
Renasterea, scrieti un articol similar despre donatiile facute pentru copiii bolnavi, pentru oamenii saraci, sau pentru sponsorizarea PSD-ului in campanie electorala, parca Rovana Plumb a dat, singura saraca, 800.000lei.
Cand PSD a platit 1.463lei/luna pentru o vila de 1.100mp (adica o reducere substantiala din buzunarul nostru, al tuturor) n-a fost rau. Un apartament de 3 camere are cam 65mp, chiria PSD era echivalenta cu 87 lei pe luna/apartament.