Şeful Poliţiei Rutiere Timiş, noul comandant al IPJ Caraş-Severin

turnagiu

În ciuda tuturor zvonurilor şi a numelor vehiculate că vor ocupa locul lui Viorel Avram la şefia IPJ Caraş-Severin, inspectorul general al Poliţiei Române a înaintat Ministrului Afacerilor Interne propunerea ca Poliţia cărăşeană să fie condusă de un ofiţer din afara județului Caraş-Severin, nominalizat fiind comisarul Florin Turnagiu, nominalizare care a fost aprobată.

Inspectorul Viorel Avram a fost promovat la Botoşani, însă din surse neoficiale, am aflat ca a solicitat un consult medical la medicul inspectoratului si apoi la un spital din Timişoara, unde i s-a prescris un tratament, fără să fie internat.

Vineri nu s-ar fi prezentat la noul post de inspector-şef al IPJ Botoşani, anunţând conducerea IGPR că s-a internat la Spitalul Municipal din Caransebeş. Totodată, Viorel Avram a transmis conducerii IGPR şi cererea de a fi pensionat.

CITEŞTE ŞI: Sărbătoare românească într-o comună timişeană: vin fiert, fasole cu ciolan şi muzică bună

Revenind la noul şef al IPJ Caraş-Severin, comisarul Florin Turnagiu s-a remarcat în cadrul poliţiei din vestul ţării prin rezultatele bune obţinute în funcţiile deţinute de-a lungul anilor, inclusiv în cea de inspector şef adjunct al IPJ Timiş sau cea de şef al Poliţiei rutiere.

Sursa: caon.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *