Alertă la o bancă din Lugoj

Forţe importante au intervenit, luni după-amiază, la o bancă din Lugoj, după ce un angajat a găsit pe un birou un obiect ce părea o grenadă artizanală. Banca a fost imediat evacuată, iar la faţa locului au intervenit echipe de pompieri şi poliţişti. De asemenea, circulaţia pe câteva străzi din zonă a fost închisă.

Obiectul a fost analizat de specialişti pirotehnişti, iar după ce s-a stabilit că nu prezintă vreun pericol, s-a reluat circulaţia.

„În urma intervenţiei, specialiştii au stabilit că obiectul respectiv este un dispozitiv din cauciuc folosit la depanarea copiatoarelor multifuncţionale”, a declarat Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.

Se pare că, luni, o firmă specializată a realizat lucrări de specialitate în cadrul băncii, fiind încărcate imprimantele cu toner. Urmează ca poliţiştii să stabilească cu exactitate dacă aşa s-a întâmplat. Se vor face cercetări pentru a se stabili cum a ajuns obiectul respectiv pe acel birou din bancă. Acesta a fost ridicat de poliţişti, va fi examinat şi, ulterior, distrus.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Alertă la o bancă din Lugoj

  1. Costurile interventiei ar trebui suportate de firma de service cat si de personalul bancii. Tembelul de la service nu stie ca la terminarea unei lucrari strangi toate echipamentele cu care lucrezi si chemi pe cineva de la beneficiar sa verifice lucrarea.
    Din partea bancii pitipoancele care vad prea multe telenovele nu fac diferenta intre o pompita de cauciuc si o grenada! Acestea erau obligate sa verifice si sa-l supravegheze pe cel de la service pentru ca lucrand intr-o zona interzisa publicului putea foarte bine sa mai fure bani. In acest caz intorceam tot orasul pe dos sa cautam hotii. Asa mentalitate asa urmari!!

Lasă un răspuns