Încă un pacient operat la Clinica de Chirurgie Vasculară din Timișoara se plânge că a fost tras pe sfoară

Ne-a vizitat, zilele trecute, la redacție un om pe care încercările vieții l-au marcat, dar nu l-au pus la pământ. În vârstă de 56 de ani, Emil Adrian Moldovan a rămas, din februarie, cu un singur picior, cea mai mare parte a membrului inferior drept lăsând-o pe una dintre mesele de operație ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara (SCJUT).

Acum are proteză și se străduiește să își continue viața, are puterea să glumească – “Mi-au amputat piciorul, nu și creierul” -, dar, în același timp, nu îi uită și nu îi iartă pe cei care l-au mințit în față.

O nouă confirmare

Prin ceea ce a trecut domnul Moldovan au trecut, cu siguranță, și alți foști pacienți ai Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Județean – de altfel, în paginile ziarului nostru am publicat, la mijlocul acestui an, un serial pe tema neregulilor petrecute în respectiva secție a SCJUT -, astfel că nu putem susține că povestea oaspetelui nostru ne-a surprins.

Nu ne-a surprins, nu ne-a șocat, ci doar ne-a confirmat o dată în plus ceea ce deja știam că s-a întâmplat, ani la rând, în Clinica de Chirurgie Vasculară. Noi am scris ce am aflat în ziar, inspectorii Camerei de Conturi Timiș și-au consemnat constatările într-un raport de audit, procurorii sunt în plină anchetă. Însă nici un articol de ziar, nici un raport de audit, nici un dosar penal nu poate fi mai convingător decât povestea spusă simplu și direct de către un fost pacient al Clinicii de Chirurgie Vasculară. Să-l “ascultăm” deci pe Emil Moldovan…
Emil Moldovan

Să mănânce și gura concurenței…

“Pe 26 iulie anul trecut, am chemat Salvarea și m-am dus de urgență la Spitalul Județean. Acolo, medicul de gardă de la Chirurgie Vasculară, George Pătruț, mi-a zis că trebuie să fac o angiografie, ca să vadă unde-s înfundat și că mă costă opt milioane (800 de lei noi – n.r.) la Neuromed, deși tomograf era și în Spitalul Județean. Ei m-au trimis a doua zi, în 27 iulie, la Neuromed, din spital, ei au sunat la Neuromed, a venit Salvarea de-acolo, m-au luat, m-au dus, am plătit opt milioane, mi-au făcut angiografia și m-au adus înapoi la <<Județean>>. Deci în 27 mi-au făcut angiografia și de-abia în 30 iulie, adică peste trei zile, m-au băgat în sala de operație. Așadar acea angiografie pe care m-au pus să o fac la Neuromed nu era o urgență, puteam să stau să fac angiografia și în Spitalul Județean, fiindcă vă spun eu că mergea tomograful din spital! Și vă spun eu și cum mi-am dat seama de treaba asta. În ziua de 30 iulie, după ce am fost scos de la prima operație, mi s-au înfundat automat venele, nu mi s-a încălzit piciorul, n-am avut flux, circulație pe picior, m-au băgat la tomograf în Spitalul Județean! După aceea m-au deschis din nou… Deci atunci funcționa tomograful și funcționa și înainte! De fapt, mie nici nu mi-au spus în 26 iulie că nu ar funcționa tomograful din spital, ci m-au trimis pur și simplu la Neuromed. Mi-au mâncat banii…”.

De la finu’, pentru nașu’

Direcționarea lui Emil Moldovan către cunoscutul centru de diagnostic imagistic patronat de un la fel de cunoscut medic al “Județeanului” nu era decât prima fază a deja cunoscutului scenariu care s-ar putea intitula liniștit “Ghid practic de sărăcire a pacientului”. Marea păcăleală de-abia acum venea…

“Bun, după ce am făcut angiografia, doctorul Pătruț mi-a spus: <<Uitați care e problema: ca să vă operez, eu am nevoie de anumite materiale sanitare necesare operației>>. Așa că, în 28 iulie, le-a trimis pe consoartă și pe soră-mea la farmacia Remedia, spunându-le: <<Vă duceți acolo și spuneți că v-a trimis doctorul Pătruț pentru o operație de aortă>>. Nu le-a dat o listă cu ce trebuie să cumpere, ci le-a spus doar că o să le coste în jur de 12 milioane și jumătate (1.200 de lei noi – n.r.). Când s-au dus acolo, suma a ajuns la 14 milioane și ceva, au adus la spital trei pungi pline… Eu habar n-aveam care e farmacia Remedia și a cui este – am aflat ulterior din ziarul dumneavoastră -, dar am realizat că, pe traseul de la Spitalul Județean și până la farmacia asta, găseam cel puțin zece farmacii…”.

Probabil că nu mai e necesar să precizăm, dar totuși o facem: în mod normal, în nici o farmacie din lumea asta nu poți să primești trei plase cu materiale sanitare și medicamente pentru o operație de asemenea anvergură doar în baza unui mesaj verbal, fără să prezinți o rețetă semnată și parafată de un medic! La Remedia se putea, însă, grație unei filiere bine puse la punct: așa cum am arătat în articolele anterioare, farmacia amplasată vizavi de Poșta Mare este deținută de mătușa soției profesorului Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară (și, implicit, al medicului în cauză, George Pătruț). Și, ca o pată de culoare, să notăm și faptul că tânărul doctor Pătruț a intrat, de ceva vreme, într-o relație de rudenie spirituală cu șeful său, profesorul Mihai Ionac fiind nașul său de cununie…

Chirurgie vasculară sau service auto?!

După scenariul deja clasic, în care regăsim amprenta mentorului său, medicul George Pătruț a utilizat tot arsenalul de argumente, criticând vehement calitatea materialelor din farmacia spitalului și ridicând osanale celor aflate, pasămite, DOAR pe rafturile farmaciei Remedia. În fond, nimic altceva decât o minciună gogonată, fiindcă, presupunând că, într-adevăr, spitalul deținea materiale de o calitate inferioară, respectivele articole sanitare puteau și pot fi achiziționate și din alte farmacii din Timișoara, nu doar de la Remedia.

Disperat, probabil, că pacientul nu părea foarte convins că e absolut necesar să contribuie la creșterea cifrei de vânzări a respectivei farmacii, medicul George Pătruț a lovit la sentiment: “Doctorul Pătruț mi-a spus așa atunci când m-a trimis la farmacia Remedia: <<Dacă dumneavoastră vă operați cu materialele sanitare scoase din farmacia spitalului, eu nu vă garantez operația!>>. Mi-a spus că-s ieftine, că-s proaste, că firul, că nu știu ce… Și apoi mi-a zis: <<Dacă te operăm cu materialele pe care îți spun eu să le cumperi, eu îți garantez că 15 ani de zile nu mai ai probleme cu piciorul!>>”. Să oferi un certificat de garanție ca într-un banal atelier de reparații într-un domeniu atât de sensibil cum e chirurgia vasculară este ceva absolut incredibil și de o inconștiență halucinantă…

De la 15 ani la cinci luni…

Că pe doctorul Pătruț l-a luat gura pe dinainte s-a văzut, din păcate, destul de repede… “După doar câteva luni, în decembrie 2014, a început să mă doară din nou. Mi s-au înfundat din nou venele și a început să mă doară piciorul. Atunci, doctorul Pătruț, la care am fost la control, mi-a zis că nu mai are ce să îmi facă, că nu se mai poate interveni chirurgical și că trebuie să îmi amputeze piciorul. Până la urmă m-a programat pentru operație pentru data de 2 februarie 2015”.

Și fără picior, și cu banii luați

Domnul Moldovan ne-a mărturisit că, înainte de operația de amputare, îl durea prea tare piciorul ca să mai aibă puterea să îi reproșeze medicului că s-a lăudat degeaba cu cei 15 ani de garanție, însă, după ce durerea a dispărut în urma tăierii piciorului, a răbufnit: “Când or venit la vizită Ionac și Pătruț la mine în salon, în prima zi după amputare (conform celor menționate în biletul de externare, prima intervenție chirurgicală la care a fost supus domnul Moldovan în ziua de 30 iulie 2014 a fost efectuată de o echipă avându-i în frunte pe profesorul Mihai Ionac și medicul George Pătruț – n.r.), marți dimineață, în 3 februarie, eu m-am luat de ei: <<Mi-ați promis că îmi garantați că nu o să mai am 15 ani probleme și acum m-ați lăsat fără picior! Trebuia să îmi spuneți în iulie, când m-ați operat: “Băi, frate, nu-ți garantăm nici o operație!”. M-ați făcut să cumpăr materiale, am cheltuit o grămadă de bani… V-ați făcut din spitalele statului afaceri proprii!>>. Au ieșit imediat afară, pur și simplu nici n-au stat de vorbă cu mine, m-au lăsat să bat singur din gură… De-atunci și până când m-au externat, n-au mai venit la mine, au trimis-o doar pe doctorița rezidentă, pe Alina Gheorghe…”.

Emil Moldovan a plătit o grămadă de bani pentru materiale și medicamente care se găseau și în farmacia spitalului

“Inginerie financiară” la Chirurgie Vasculară

Povestea lui Emil Moldovan se apropie de punctul culminant. Omul e resemnat cu ceea ce i s-a întâmplat strict din punct de vedere medical, admițând că e posibil ca doctorii să fi făcut tot ce se putea face ca să-i salveze piciorul și precizând că nu faptul că a rămas cu acest grav handicap l-a adus la redacție. Ceea ce nu poate să ierte domnul Moldovan și ceea ce îl revoltă extraordinar de mult este modul cum a fost tras pe sfoară și cum s-a profitat de suferința lui în vara anului trecut.

„Trebuie să vă spun că, înainte de operație, un medic rezident mi-a adus și mie acea hârtie prin care mă declaram de acord să nu solicit spitalului rambursarea cheltuielilor făcute pe perioada internării, dar i-am spus să o rupă, că eu nu semnez așa ceva, că eu am pretenția să îmi dea spitalul banii înapoi. Și a rupt-o, a scos-o din dosar… Ca atare, încă din luna septembrie 2014, am depus la Spitalul Județean o cerere pentru rambursarea materialelor sanitare, conform legii. Am anexat toate documentele care mi s-au cerut, adică o hârtie semnată și parafată de șeful secției de la Chirurgie Vasculară cum că a avut nevoie de materialele astea cumpărate de mine de la farmacia Remedia, am depus factura și bonurile fiscale de la Neuromed și farmacia Remedia. Cum inițial n-am primit nici un răspuns la cererea mea, iar apoi mi s-a transmis că o să mi se reanalizeze dosarul, am solicitat, de curând, să intru în audiență la managerul spitalului, care mi-a spus că nu poate să-mi dea banii, pentru că sunt bani publici și că răspunde pentru ei, că nu poate să-mi dea un leu nejustificat, darmite 14 milioane. Mi-a explicat că nu poate să-mi dea banii pentru materialele cumpărate de mine, fiindcă o parte din ele sunt… identice cu cele scoase din farmacia spitalului pentru operația mea, iar altele se găseau pe stoc în aceeași farmacie și trebuia să fie solicitate de medicul curant! Managerul mi-a arătat o listă, o fișă cu ceea ce s-a scos din farmacia spitalului pentru operația pacientului Moldovan Emil Adrian! Se aflau printre ele și medicamente și materiale pe care eu le-am cumpărat de la farmacia Remedia! La un medicament, pe mine m-au pus să cumpăr patru pungi de nu știu ce, dar ei, din farmacia spitalului, n-au scos decât două, fiindcă pe ăia din spital, fiind și ei doctori, nu-i poți prosti, ca pe mine la Remedia, să cumpăr cât vrei tu… Firul despre care ei pretindeau că nu lucrează cu el, că e chinezism, l-au scos din farmacia spitalului pentru operația mea! Era, de fapt, un fir identic cu cel pe care eu l-am cumpărat de la Remedia!”.

Instanța are cuvântul

Noi ne abținem de la orice fel de comentarii, vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluziile. Nu înainte de a vă mai spune că Emil Moldovan este decis să facă tot ce se poate din punct de vedere legal pentru a-și recăpăta banii pe care a fost păcălit să-i scoată din buzunar: “Acum, ca să-mi recuperez banii, trebuie să dau în judecată spitalul. O să-mi caut un avocat și o să merg în instanță. Mai departe, trebuie să se sesizeze și reprezentanții spitalului și să-i dea și ei în judecată pe cei care au fost de vină…”.

Evident, l-am căutat și pe doctorul George Pătruț, oferindu-i posibilitatea de a-și preciza punctul de vedere referitor la acuzațiile aduse de fostul său pacient. Medicul ne-a explicat că nu poate discuta despre cazul concret al pacientului respectiv, fiindcă nu-și aduce aminte punctual de fiecare situație cu care s-a confruntat de-a lungul anilor – lucru, de altfel, de înțeles – și pentru că, pe de altă parte, nu mai are acces la documentele întocmite în vara anului trecut (fișe de observație, bilete de externare etc.), deoarece toate acestea au fost ridicate de procurori cu ocazia perchezițiilor efectuate în această primăvară la Clinica de Chirurgie Vasculară.

L-am mai rugat pe medicul Pătruț să ne confirme dacă profesorul Mihai Ionac este nașul său de cununie, iar răspunsul dumnealui a fost: „Nu înțeleg ce relevanță poate avea acest lucru”. Într-adevăr, nu are nici o relevanță faptul că finul George îi asigură clientelă pe bandă rulantă mătușii soției nașului Mihai, n-are absolut nici o relevanță…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

17 Comments
emil 2 decembrie 2015
Ce draguti sunteti eu nu sunt dus la biserica precum reporteul articolului de aceia va amintesc ca nu sunteti in masura sa judecati voi pe nimeni pt voi defapt tu cel care ai scris aceste comentarii esti o parasuta indragostita de Patrut care trebuie sa recunosc esste un barbat frumos mai este si medic dar in afara faptului ca te tine de amanta nu ai nimic mai mult dar este bine ca il aperi uite unde era Ioanna D" Arc a judeteanului mai inculto nimeni nu ponegreste numele Dr. Patrut dardaca el m-a trimis la neuromed pt angiografie si la farmacia Remedia pt materialele sanitare ce dracu vroiai sa zic ca m-a trimis Dr. Taranu sau Dr Rata va treziti si voi ca proasta-n targ dar nu stiti ce comentati eu am pretentia ca conform legii sa mi-se dea bani inapoi nu de catre doctor ci de catre spitalul judetean ai aceleasi maniere care le-a avut si dr. Patrut care a stigat la nevasta ca mi-am fumat si venele doctore daca nu fumam,nu mancam prostii nu stateam in frig pe santier si nu eram stresat de viata mizera care o duc nu veneam la tine sa ma operezi eram sanatos asa ca sa stiti si voi numai un bolnav se duce la doctor .Doctor inger mai lasa-ma nu trebuie sa ne si inchinam in fata lot ? juramantul lui Hipocrat l-am rostit eu sau medici nu intra in polemica cu mine ca esti prea proasta nu ai citit tot articolul ai facut ca tineri la biserica cand popa le spune citez (ca daca pun ghilimele nu stii ce inseamna) Bea tinere s-ti petrece dupa pofta inimi tale , aici tineri pun punct si ies afara din biserica dar este virgula caci pentru toate vei da socoteala in ziua de apoi aici nu este vorba de calitatea serviciilor din spitalul judetean unde eu nu am puterea de a clasifica prestatiile doctorilor si nici nu imi permit eu fiind paralel cu medicina asa ca si asa v-am educat prea mult azi pe maine.
Ciprian Brindescu 27 noiembrie 2015
@Asa @Pacient @adela @PacientPot intelege strategia conform careia cea mai buna aparare este atacul, insa va rog sa dati dovada de mai multa creativitate. Sub nick-name-uri diferite si in zile diferite, ati postat comentarii cu aceeasi tenta de la acelasi calculator (adresa IP nu minte).
Pacient 27 noiembrie 2015
Acum cu aceasta declaratie ai reusit sa mai recuperezi ceva din bani?
adela 27 noiembrie 2015
Cat ai fumat ?cat ai baut?ce ai mancat....medicamente ai luat asa cum a zis medicul?pansat steril?Te plangi ca ai ramas fara picior sau ca ai dat banii?cand ai plecat cum te simteai?cand ai ajuns in urgenta cum erai? aveai "flux, circulație pe picior" oare de ce ne dorim ca medicul sa repare in cateva ore ce am stricat noi in 30 de ami de fumat...etc? doar Dumnezeu face minuni si o sa vezi ca va face si de aceasta data si o sa scoata adevarul la suprafata dar sa nu uiti ca trebuie sa duci o viata echilibrata fara tutun si alcool ca sa nu ajungi iar in spital si sa acuzi alt medic ca nu reuseste sa desfunde ce ai infundat tu o viata intreaga
Patrut Marin 26 noiembrie 2015
Si mie mi-a spus doctorul Patrut ,nefiind internat in spital, sa ma duc sa-mi fac angiografie la "Neuromed". Am fost si am facut. Am platit cca.1100 lei. Dar cine credeti ca a platit acesti bani? Va spun eu ! Chiar doctorul Patrut.Si de ce credeti ca afacut-o ? Tot eu va spun . Pentru simplul motiv ca sint tatal lui. Cred ca ar fi putut spune :" Lasa tata ca faci aceasta investigatie in Spitalul in care lucrez eu sa nu mai platesc si eu banii astia ". Dar nu a facut-o si ma trimis acolo unde era mai bine pentru mine. Acelasi lucru va sfatuit si pe dumneavoastra domnule Emil Adrian Ungureanu. In rest numai de bine iar Dumnrezeu le vede pe toate.
Pacient 24 noiembrie 2015
Asta e sectia in care micile atentii nu sunt primite de catre personalul medical...cand vezi ca scoate banii din buzunar si politicoasa iti spune "nu trebuie"ramai fara cuvinte...pe ce sectie tragi de alarma de 50 de ori pe noapte si zambitoare as te intreaba "ce sa intamplat"Deci despre ce vorbim aici?
nu conteaza 24 noiembrie 2015
Dragii mosului, pai nu v-ati obisnuit din adanci batraneti sa aduceti o atentie la doctor, o oaie, o branza, o gaina, etc. In loc sa fiti multumiti ca este una din putinele sectii din tara unde nu se conditioneaza actul medical, va plangeti ca uneori este nevoie de un RMN la o calitate mai inalta (decat cel din spital, unde imaginile sunt deseori irelevante) pentru a va salva membrele sau viata. Cel mai bine ar fi sa faceti economie, ducand o viata echilibrata, fara fumat si mancat gunoiul de mancare procesata si grasa din zilele noastre, sa faceti o ora de activitate fizica pe zi, etc etc...P.S.: in alte spitale din tara trebuie sa dati mia de euro pentru un stent si doua mii pentru un by-pass...si aveti angiografia inclusa. Trist!
Asa 24 noiembrie 2015
De nu spui draga domnule cum nu ai respectat tu nimic din ce a zis medicul.... de ce nu povestesti cat fumat(chiar daca stiai care sunt riscurile)....acuzam e simplu....dar vezi ca acolo sus e un DUmnezeu care nu doarme... Dr care vorbesti in articol e un medic care poate fi numit inger la cati oameni a salvat
Danyela 23 noiembrie 2015
acelasi lucru am patit si eu numaica eu am platit de doua ori mai mult ca altfel trebuia sa fac remeneul dupa3-4 luni cind i-mi venea rindul toti lucreaza mina in mina si numai prostesc bolnavi
Emil 23 noiembrie 2015
Am luat bani imprumut ca sa-mi prelungesc suferinta si durerea pana cand mi-au amputat piciorul . Am suferit mult nu ma lamentez dar de multe ori ma intreb de ce tot noi cei saraci trebuie sa platim. exista legi care imi garanteaza ca voi primi bani inapoi ,dar cand?cat mai trebuie sa umblu dupa bani cat trebuie sa ma mai umilesc,noroc ca intre timp m-am imbolnavit si de diabet si trebuie sa tin regim ,o salata ,o ridiche,un cartof si asa mi-am platit din datorii ca si pensie mi-au dat de nu am ce sa fac cu bani cam asta este dar nu se termina aici!