
Mijloacele de transport în comun care circulă pe liniile E4, E4 barat și S13 (cursă școlară) vor avea traseul deviat, începând de mâine (8.06) și până în 10 iunie, din cauza lucrărilor la pasajul CF de pe Strada Aeroportului.
Acestea vor circula după cum urmează: Calea Lugojului DN6/E70 – centura Timișoarei (peste pasajul E70 cu centura) – sensul giratoriu de la Strada Aeroportului cu centura Timișoarei – se vor întoarce și vor intra la Jumbo (excepție S13), în continuare pe Strada Aeroportului pe traseul normal până la Aeroportul Internațional „Traian Vuia”.