Se intensifică acțiunile de control la legume și fructe derulate de Autoritatea Națională Fitosanitară
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), a suplimentat în acest an cu 42% probele de legume și fructe din producția autohtonă ce vor fi verificate, față de aceeași perioadă a anului 2023.
”Măsura a fost dispusă întrucât suntem în plin sezon de comercializare a legumelor și fructelor românești, având ca obiectiv principal verificarea acestora din punct de vedere al conformității și al siguranței pentru consum”, transmite MADR.
Astfel, începând cu luna mai și până în 31 august, numărul de probe care vor fi verificate a fost suplimentat cu 181, față de numărul de probe verificate în aceeași perioadă a anului trecut.
CITEȘTE ȘI: Maternitatea Odobescu se prăbușește peste mămici și bebeluși. Pe ascuns, Fritz a închis de urgență o aripă a clădirii (foto/video)
Mai exact, pentru urmatoarele legume și fructe: tomate, castraveți, ardei, cireșe, căpșune, caise, pepeni și zmeură vor fi prelevate și analizate 615 probe, față de 434 probe ce au fost verificate în aceeași perioadă a anului 2023.
De asemenea, în perioada 30 mai – 5 iulie, ANF a demarat acțiunea „Cireașa și Căpșuna”.
În cadrul acestei acțiuni, vor fi prelevate pentru analize de laborator peste 200 de probe (214 probe) de cireșe și căpșune în plus față de Programul Național de Monitorizare, în scopul verificării conformițății, pentru a nu prezinta niciun risc pentru consumatori.
Probele vor fi prelevate atât din piețele bucureștene, cât și din fiecare reședință de județ.