Se întâmplă în Timiş! Cinci comune, cinci vești bune

Toamna se numără deconturile. Sume importante au ajuns în multe localități timișene

Se întâmplă în Timiş! Cinci comune, cinci vești bune.

Cele mai recente sesiuni de alocare a fondurilor din programul ”Anghel Saligny” destinat susținerii investițiilor în profil teritorial a adus vești bune pentru cinci unități administrative din județul Timiș.

Astfel, în 27 iunie, comuna Pietroasa din zona montană a județului a primit un buget de aproape cinci milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii de transport, iar în 28 iunie, comuna Biled și-a adjudecat un fond de 11 milioane de lei, solicitat pentru finanțarea etapei a doua a programului de modernizare a străzilor intravilane locale.

Două zile mai târziu, Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a alocat prin același program alți 11 milioane de lei către comuna Pișchia, pentru modernizarea infrastructurii de transport, implicit și amenajarea unor piste de biciclete.

CITEŞTE ŞI: Posibile scurgeri de informații cu datele de identificare ale beneficiarilor înscrişi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice

În fine, în 6 iulie, a venit rândul comunelor Remetea Mare și Bethausen să-și sporească resursele investiționale: în primul caz, 11 milioane de lei pentru asfaltarea de străzi intravilane, în cel de-al doilea, o sumă aproape egală pentru modernizarea rețelei stradale în centrul administrativ și satele aparținătoare.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Se întâmplă în Timiş! Cinci comune, cinci vești bune

  1. Comuna Margina , a rămas in urma rău de tot , niciun sat nu are canalizare si binenteles că wc-urile sunt in gradina…

  2. De anul trecut, dacă ai fosa septica și nu ai declarat-o la primărie, riști 10.000 de lei amendă de la Mediu. Deci, ca la noi, pe retroactiv. Fosa trebuie să fie și ea autorizată, iar tu trebuie să ai contract de vidanjare. Adică dacă ai vrut să protejezi mediul și să nu deverși fecalele în pârâul comunal ca vecinii (cu closet pe pârâu), tu iei amendă și nu vecinii. Nu-i așa că, după amendă, nu vei mai avea nimic și vei fi fericit? Nu e mai sigur closetul din gradina? Mai ales când îți spune primarul că terenul nu permite apă curentă și canalizare? Deh, asta se poate doar în Alpi…

  3. Nu sunteți singuri. Facem un cordon Margina- Cralovat și altele. Zice că la 30 de voturi primite de primar, sa ne vedem lungul nasului. Facem în gradina, la revenea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *