Se împart produsele de igienă de la UE

Se împart produsele de igienă de la UE

Se împart produsele de igienă de la UE.

Începând din 6 septembrie, se distribuie pachetele cu produse de igienă în cadrul POAD 2020-2021.

Programul este derulat în baza OUG nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Primăria Municipiului Timişoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială, distribuie produse de igienă provenite din stocurile de intervenţie comunitară, către beneficiarii finali.

Livrarea se face în perioada 6 – 20 septembrie 2021, în limita stocului disponibil.

CITEȘTE ȘI: Se apropie vârful valului patru al pandemiei. Explozie de cazuri în Timiș

Distribuirea produselor de igienă personală se va face din locația situată pe str. Lorena nr. 35, de luni până vineri, în intervalul orar 8-16.

Cine beneficiază de aceste produse

Pot beneficia de aceste produse de igienă în conformitate cu legislația în vigoare următoarele categorii: persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (handicap grav și accentuat), definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă, şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.

Toți beneficiarii care ridică pachetele cu produse de igienă trebuie să prezinte actul de identitate în original.

Pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, certificatul de încadrare în grad de handicap eliberat de Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, certificatul de încadrare în grad de handicap eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sau, după caz, decizia de încadrare în grad de handicap eliberată de Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

Ce conține pachetul de produse igienico-sanitare

Pachetul de produse igenico-sanitare va conține următoarele: cinci periuțe de dinți, 300 ml de pastă de dinți, 500 ml de săpun lichid, 800 ml de șampon pentru copii, 500 ml de șampon pentru adulți, 2,7 kg de detergent de rufe.

Persoanele care fac parte din mai multe dintre categorii beneficiază de produse de igienă o singură dată în cadrul programului anual şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţin la data distribuirii ajutoarelor.

În vederea limitări răspândirii virusului SARS-CoV-2 este necesară respectarea măsurilor de prevenție prevăzute de actele normative în vigoare. (D.D.)

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *