Se face stadionul de tip ”Lego”! Veste bună pentru Timișoara

Se face stadionul de tip ”Lego”! Veste bună pentru Timișoara

Se face stadionul de tip ”Lego”! Veste bună pentru Timișoara

Stadionul de tip „Lego” are 4 ofertanți. Este o veste excelentă pentru Timișoara. A treia licitație se pare că este cu noroc.

După primele două licitații, în care firmele interesate s-au abținut de la a depune oferte, la a treia încercare iată că a existat interes pentru construcția acestui stadion atât de necesar Timișoarei.

CITEȘTE ȘI: Administrația Fritz a devenit oficial complicea funcționarilor corupți care i-au permis useristei Aida Szilagyi să-și facă ilegal bloc dintr-o casă

Viceprimarul Cosmin Tabără, artizanul proiectului, crede că acest stadion va contribui la revitalizarea fotbalului bănățean:

„Unii m-au condamnat, alții m-au ironizat pentru încăpățânarea mea de a merge mai departe. Unii au încercat să mă convingă să renunț, că nu exista șansa construirii lui, alții că e prea mic…

Am continuat să merg pe acest drum, înainte, cu speranță că demersurile mele vor genera construcția lui. Este necesar pentru că, în momentul de față, nu avem un loc unde să se desfășoare un meci de fotbal în condiții normale, civilizate.

Echipele noastre trebuie să-și desfășoare, de multe ori, meciurile de acasă în deplasare. Echipa de tineret a României a jucat la Șag săptămână trecută, în Timișoara nu se putea!

Mie nu îmi place să mă plâng, nici să găsesc vinovați. Îmi place să fac. Prin construcția acestui stadion vom beneficia de un loc pentru tineret în special, dar nu numai.

Va fi locul unde se vor putea organiza concerte de anvergură, un loc care va deveni destinația multor tineri din Timișoara. Va da viață întregii zone, care își va schimba înfățișarea.

Construcția stadionului va garanta revitalizarea fotbalului bănățean. Oamenii cu bani se vor reapropia de echipele timișorene pentru că va exista un loc unde cluburile își vor putea desfășura activitatea.

Fotbalul timișorean este unul dintre puținele din țară care poate produce bani datorită emulației suporterilor minunați.

Se va construi și „Dan Păltinișanu” într-un viitor apropiat, dar asta nu va însemna că stadionul tip „Lego” va deveni inutil.

Costurile de folosință, dar și de întreținere vor fi mult mai mici și va fi mai rentabil economic.

Timișoara merită mai mult decât a primit până acum. Este nevoie de o unitate politică a tuturor factorilor decidenți pentru a susține proiectele la București”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *