Se apropie scadența pentru timișorenii care și-au montat centrale termice individuale!

Centrala termica1

Din 26 septembrie se vor comercializa doar instalațiile cu condensare, care sunt mai eficiente, mai puțin poluante, dar, evident, mult mai scumpe…

În luna septembrie vor intra în vigoare prevederile directivei europene ErP (Energy-related Products Directive), care vor obliga producătorii de centrale termice să crească eficienţa energetică a respectivelor echipamente şi să aibă un consum de gaze mai redus.

CITEŞTE ŞI:
Un nou an şcolar, un alt set de … „distracţii” pentru bănăţeni

Concret, după data de 26 septembrie 2015, toţi producătorii şi comercianţii, inclusiv cei din România, vor fi obligaţi să producă/vândă doar centrale termice cu condensare, considerate mai eficiente şi mai puţin poluante decât cele clasice. Mai mult, odată cu directiva europeană se va introduce şi taxa pe coş.

CITEŞTE ŞI:
Performanţă de neegalat. De vorbă cu o arădeancă moartă de patru luni

Aceasta a fost pusă în discuţie încă de acum patru ani, iar 2015 este termenul-limită până când poate fi amânată. Propunerea este ca fiecare proprietar de centrală termică de apartament să achite câte 30 de lei pentru fiecare gigacalorie produsă de instalaţia proprie. În plus, propietarii de centrale vor fi obligați să-și monteze coșuri de inox, care să ducă fumul sus și nu spre apartamentele de deasupra. În Timișoara se află, conform unor estimări, peste 17.000 de locuințe încălzite cu centrale termice pe gaz.

CITEŞTE ŞI:
ELENA UDREA nu a ratat nici o OCAZIE! Dosarul EXPLOZIV al blondei lui Băsescu – FOTO

Toamna aduce vești proaste pentru proprietarii de centrale de apartament mai vechi de zece ani, care vor trebui să le înlocuiască: de luna viitoare intră în vigoare o directivă europeană ce permite vânzarea doar a centralelor termice cu condensare.

Noile instalaţii sunt mai puţin poluante şi au un randament mai ridicat, însă, în mod evident, sunt mai scumpe, preţul pornind de la 3.000-3.500 de lei, comparativ cu cele clasice, al căror preț pleacă de la 1.700-2.000 de lei. Centralele cu condensare sunt mai eficiente pentru că valorifică nu numai energia eliberată la ardere, ci şi căldura suplimentară obţinută prin condensarea vaporilor de apă conţinuţi de gazele arse. Introducerea acestei directive europene era cunoscută de mulți ani și se aseamănă, într-un fel, cu interzicerea producerii becurilor cu incandescență sau a mașinilor Euro 3.

Directiva privind ErP, care face referire inclusiv la centralele termice în discuție, a fost inițiată în 2009 și modificată de-a lungul timpului, astfel încât să cuprindă o arie cât mai largă de produse electrocasnice și utilități termice considerate poluante.

Aplicarea a survenit gradat, pornind de la computere, aparate de aer condiționat, iar anul acesta urmează să se introducă obligativitatea comercializării și producerii doar a centralelor termice în condensare.

AFLĂ MAI MULTE DIN EDIŢIA TIPĂRITĂ DE LUNI, 24 august, A COTIDIANULUI RENAŞTEREA BĂNĂŢEANĂ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Se apropie scadența pentru timișorenii care și-au montat centrale termice individuale!

  1. E bine ca astfel de articole sa fie scrise de ziaristi competenti nu de casnice care croseteaza soshetute pentru pisici si vizioneaza rapirea din serai unde afla asfel de stiri si apoi le transmite babutelor la gazeta de perete. Astfel de articole arata cat de mult a decazut nivelul gazetelor in Romania si de ce vor intra in faliment fara regretul nostru. La ce articol din Directiva europeană ati citit voi ca proprietarii de centrale de apartament mai vechi de zece ani, care vor trebui să le înlocuiască? sau ca s-a propus o taxa de 30 de lei pentru fiecare gigacalorie produsă de instalaţia proprie? Cine a propus taxa asta, Calor-ul care ramane an de an fara abonati? La centralele in condensare „cosul de fum” se face din plastic si nu de inox. Oricum cosurile de fum ale centralelor au o limitare la doar cativa metri, nu ai cum sa le duci pana sus pe bloc ca nu e posibil tehnic.
    Pe scurt un articol scris de un ziarist incompetent si plin de zvonuri false.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *