Performanţă de neegalat. De vorbă cu o arădeancă moartă de patru luni

moarte

Au reuşit această performanţă reprezentanţii Telekom. A fost o convorbire telefonică în care s-a discutat despre oferta de servicii a companiei.

„Experienţe împreună” – aşa sună sloganul de promovare al Telekom România. O adevărată experienţă cu această companie a trăit şi un arădean, client al firmei de telecomunicaţii. Mama sa – decedată la 27 aprilie 2015 – a primit zilele acestea din partea operatorului o adresă prin care este anunţată că „în urma acceptului tău telefonic din data de 29 iulie 2015, ne face plăcere să îţi confirmăm că, începând cu data de 29 iulie 2015, beneficiezi de oferta noastră pentru…”

CITEŞTE ŞI:
În comă la Spitalul Judeţean din Timişoara, după ce a fost bătut în complexul studenţesc

Detaliile scrisorii Telekom către abonatul decedat nu sunt importante în cazul de faţă. Important e că reprezentanţii companiei au reuşit să găsească o modalitate de a intra în legătură, de a vorbi la telefon cu Susana D., moartă de aproape patru luni.

 

CITEŞTE ŞI:

Klaus Iohannis a fost dat în judecată de un lugojean! Iată motivul

„Dacă pot să vorbească cu mama, foarte bine. Dar dacă ar reuşi să vorbească şi cu tata – care e mort, şi el, de mai mult timp –, atunci m-aş bucura şi mai mult.
Pentru asta, aş fi chiar dispus să plătesc, în continuare, toată viaţa, abonament la Telekom” – spune protagonistul „experienţei” cu Telekom. Cum e greu de crezut că astfel de legături paranormale se vor (re)stabili în viitor, arădeanul a solicitat companiei de telecomunicaţii rezilierea contractului al cărui titular este mama sa.

CITEŞTE ŞI:
Cursa răţuştelor pe Bega

De menţionat că Susana D. locuia singură, la o adresă diferită de cea a fiului, iar după moarte facturile Telekom au continuat să-i fie transmise deşi nimeni nu mai vorbea de la acel număr de telefon.

CITEŞTE MAI MULTE PE aradon.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Performanţă de neegalat. De vorbă cu o arădeancă moartă de patru luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *