Se apropie festivalul Bega Bulevard

bega bulevard

Bega Bulevard va ajunge, în acest an, la cea de zecea ediție. Festivalul, aflat pe agenda Casei de cultură a municipiului Timișoara, se va desfășura în 2 și 3 septembrie și va cuprinde concerte, expoziții și spectacole pe malul Canalului Bega.

Proiectul urmărește să evidențieze potențialul turistic și cultural al apei care străbate Timișoara, având alocată de la bugetul local suma de 400.000 de lei.

Cel mai spectaculos moment al festivalului îl constituie, și în acest an, cursa rățuștelor, care va avea loc în 3 septembrie, la ora 17. Cursa este organizată de clubul Rotaract Timişoara împreuna cu cluburile Interact Timișoara și Rotary Timișoara.

Evenimentul şi-a propus de fiecare dată să implice întreaga comunitate – copii, părinţi, societăţi comerciale şi instituţii – pentru scopuri caritabile.

Anul acesta fondurile strânse vor ajuta la renovarea unor saloane din cadrul Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara (Spitalul Odobescu).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *