Se anunţă proteste masive în Sănătate! Sindicaliștii consideră că creşterile salariale se acordă discriminatoriu, iar din 1 ianuarie 2018 se pierd tichetele de masă

Anunțatele creșteri salariale în sistemul sanitar generează discordie între diferitele categorii de personal. ”Oamenii sunt nemulțumiți de decalajul care se va crea de la 1 martie 2018 în ceea ce privește veniturile. În timp ce salariile medicilor vor fi de 14.000 de lei, asistentele medicale vor câștiga 4.000 de lei.

Astfel, raportul va crește de la 1,7 cât e în prezent, la peste trei. În ceea ce privește infirmierele și brancardierii, aceștia au de la 1 ianuarie o mărire de 25 la sută, restul urmând a se acorda până în 2021. Personalul TESA este cuprins într-o altă grilă de salarizare și veniturile nu vor fi așa cum au sperat membrii acestuia. În plus, angajații își mai pun o problemă dacă se renunță la impozitarea salariilor medicilor, cum se va umple punga la buget”, a explicat ne-a declarat Livius Cârstea, liderul Sanitas Timiș.

Nemulțumirile privind salarizarea îi scot în stradă pe angajații din sănătate. Motivele sunt multiple, susține Federația Sanitas, care punctează faptul că plafonarea la 30 la sută pentru acordarea sporurilor va duce la scăderea veniturilor actuale, iar personalul tehnic şi administrativ pierde dreptul de a mai primi sporurile pentru condiţii de muncă.

Sindicaliștii consideră că creşterile salariale se acordă discriminatoriu, iar transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat anulează măririle promise. Mai mult, începând cu 1 ianuarie 2018, angajaţii din sănătate pierd tichetele de masă, iar Ministerul Sănătăţii refuză semnarea contractului colectiv de muncă la nivel de sector.

Potrivit liderului Sanitas Timiș, sindicaliștii vor participa, în 6 octombrie, la București, la o acțiune de pichetare în care sunt vizate ministerele responsabile cu sănătatea, munca și finanțele. De asemenea, a fost planificat și un miting în Capitală în 19 octombrie.

”Sunt trei aspecte care ne nemulțumesc. Este vorba de încadrarea în 30 la sută referitor la sporuri. În plus, a fost proiectată o arhitectură ciudată în ceea ce privește creșterile salariale. Se spune că de la 1 ianuarie 2018 vor fi creșteri de 25 la sută când, de fapt, calculele celor de la resurse umane arată că vor fi măriri de patru-cinci procente.

Mai mult, cei care fac parte din personalul tehnic, economic și socio-administrativ care deservește unitățile sanitare nu au fost incluși în familia ocupațională sănătate, ceea ce îi demotivează, pentru că și ei deservesc actul medical”, a declarat Livius Cârstea.

Conform acestuia, sindicaliștii din sistem iau în calcul și declanșarea grevei generale în situația în care aspectele revendicate nu vor fi clarificate și soluționate.

În București, Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” începe astăzi seria protestelor din sănătate prin pichetarea simultană a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi a Ministerului Sănătăţii. Acțiunile vor continua și mâine, urmând ca în 4 octombrie să se organizeze un miting.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Se anunţă proteste masive în Sănătate! Sindicaliștii consideră că creşterile salariale se acordă discriminatoriu, iar din 1 ianuarie 2018 se pierd tichetele de masă

  1. nu cred ca daca vor primi salarii triple fata de cele din prezent MEDICII vor lucra mai bine.
    am fost azi la ORL și era o agiatatie continua…dar, pacientii aflati in ambulatoriu asteptau sa -i trateze rezidentii…!
    care si ei faceau ce puteau.
    multa birocratie si blocaje din cauza SISTEMULUI SANITAR NEPERFORMANT…!
    PS. AR MAI FI O PROBLEMA CU PLICUL „DONAT” DE PACIENTI…CA SA FIE mal(BOLNAV) fr-TRATATI..!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare