Școala Gimnazială nr. 18 din Timișoara, animată de o serie de acțiuni de formare a elevilor în spiritul solidarității, patriotismului și generozității

Școala Gimnazială nr. 18 din Timișoara, animată de o serie de acțiuni de formare a elevilor în spiritul solidarității, patriotismului și generozității

Școala Gimnazială nr. 18 din Timișoara, animată de o serie de acțiuni de formare a elevilor în spiritul solidarității, patriotismului și generozității

Ultima lună din an este, prin atmosfera care o însuflețește, perioada cea mai pregnant marcată de latura umanitară a oamenilor de pretutindeni. E o lună a bilanțului sufletesc, a prețuirii și a deschiderii spre noi fapte bune, unele ”antamate” chiar de dinainte.

CITEȘTE ȘI: Tânăr de 19 ani, decedat într-un accident rutier

În acest spirit al manifestărilor pozitive, o serie de activități derulate la Școala Gimnazială nr. 18 din Timișoara încă din luna noiembrie au reunit cadre didactice și elevi deopotrivă, în afara cadrului formal al orelor de școală. Proiectul ”Brândușa”, spre exemplu, implementat în colaborare cu Institutul Intercultural Timișoara a însemnat, pentru elevii școlii, o importantă lecție de istorie și de solidaritate. În cadrul proiectului, elevii au plantat o sută de bulbi de brândușe în memoria celor 1.500.0000 de copii morți în timpul Holocaustului.

O altă activitate realizată în cadrul școlii, menită să contribuie la conștientizarea importanței multiculturale, a diversității și a drepturilor cetățenești, i-a angrenat pe elevi în ilustrarea acestor aspecte prin desene tematice. Proiectul va continua cu vizite la Sinagoga din Cetate și la alte lăcașe de cult din Timișoara.

De asemenea, sub genericul ”Crăciunul împreună”, prin aportul elevilor sunt în derulare mai multe acțiuni umanitare, sub formă de cadouri utile pentru copiii de la Centrul de Resurse și Asistență Educațională Speranța și de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Paul Popescu Neveanu”.

Nu în ultimul rând, în aceste zile premergătoare sărbătoririi Zilei Naționale, în incinta școlii a fost amenajat un spațiu tradițional românesc, după un concept al artistului plastic Nicu Dărăștean, profesor în cadrul acestei școli.

Soba cu lemne, ștergarele, măsuța mică din lemn, lampa, tricolorul românesc și multe alte elemente specifice vremurilor de odinioară au întregit peisajul ilustrativ al patrimoniului cultural românesc.

Marcarea zilei de 1 Decembrie a fost, de asemenea, o prioritate a școlii în aceste zile. Îmbrăcați în cămăși populare, elevii și cadrele didactice au realizat montaje de cântece, poezii și desene dedicate Marii Uniri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *