SCM Timişoara stă pe un butoi cu pulbere

SCM Timisoara

Nemulţumirile au atins cote alarmante în cadrul SCM Timişoara. Conducătorii secţiilor de baschet, rugby şi handbal au expus ieri gravele probleme existente, care riscă să ducă la pierderea mai multor jucători.

Arătat cu degetul este directorul Vasile Ruşeţ, înlocuitor prin detaşare al lui Radu Ţoancă, plecat la mijlocul lunii octombrie la clubul sportiv din Dumbrăviţa.

Concret, Ilie Triţoiu, Atilla Broszovsky şi Dan Dumitru îl acuză pe actualul conducător al SCM Timişoara că nu a rezolvat problemele financiare, că se amestecă în treburile secţiilor, că solicită zilnic rapoarte şi statistici inutile şi că, una peste alta, managementul său este unul defectuos.

Mai mulţi jucători şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract. Echipa de rugby i-a pierdut deja pe Fonoifua şi Aranda, cea de handbal riscă să se despartă de Pribanici şi Dragas, în timp ce la baschet au fost plătiţi Dragoste, Franklin şi Gorgemans fără aprobarea conducerii secţiei, creându-se astfel o stare de nemulţumire în rândul celorlalţi jucători, care au rămas neplătiţi. Toţi cei menţionaţi îşi depuseseră memorii.

„Finalul de an este trist din toate punctele de vedere. Problemele financiare sunt aceleaşi din ultimii ani, ele nu ne dau pace, iar în acest moment suntem un butoi de pulbere. Dacă nu vom reuşi să rezolvăm aceste probleme, cel puţin la secţia pe care eu o gestionez, cea de baschet, lucrurile o vor lua tot mai mult la vale. Jucătorii sunt tot mai nemulţumiţi, vor să plece pentru că au familii şi sunt neplătiţi de trei luni. În aceste condiţii, ei trebuie să-şi plătească cu banii lor chiriile şi utilităţile pentru lunile în care ei nu au încasat bani. Jucătorii sunt ameninţaţi zilnic de proprietarii apartamentelor că vor fi scoşi afară. De asemenea, cei de la restauranul la care echipa serveşte masa mă sună zilnic, spunând că este pentru ultima oară când îi primesc pe jucători. În plus, conducerile hotelurilor la care echipa se cazează în deplasări nu mai acceptă decât plata în avans, cu banii cash, cei de la firma de transport ne spun de fiecare dată că este ultima oară când ne mai duc… Ne este tot mai greu să ne desfăşurăm activitatea! După numirea noului director, managementul clubului a devenit tot mai defectuos. În loc să ne ocupăm de problemele de zi cu zi ale secţiilor trebuie să facem rapoarte şi notificări ca pe vremea lui Ceauşescu. Nu înţeles de ce! Ni se solicită zilnic statistici şi rapoarte despre jucători şi antrenori din perioada 2015-2017. Acestea pot fi luate de pe site-urile de specialitate, la FIBA Europe găseşti statistici începând cu anul 1980. Îi cer public demisia actualului director, este un om care nu are nici o legătură cu sportul! Nu am nimic personal cu acest om, dar observ de două luni că lucrurile merg spre rău. Ne-a promis de două ori că-şi va da demisia dacă nu vor fi plătite salariile jucătorilor. Nu îmi place comunicarea cu noul director. Nu ştiu dacă am stat de trei ori cu el de când conduce acest club. Nu-mi răspunde la e-mail-uri şi nici la mesaje. Un alt lucru care m-a deranjat foarte tare a fost comunicatul pe care l-a făcut după meciul nostru de la Sibiu, neconsultând secţia de baschet. Nu am înţeles nimic din acel comunicat, a vrut să ne arate că ştie limba latină. Eu vorbisem deja cu preşedintele Federaţiei Române de Baschet şi cu preşedintele Colegiului de Arbitri cu privire la arbitrajul de la partida respectivă. Pe vremea lui Radu Ţoancă exista comunicare, iar lucrurile decurgeau normal. El ne consulta în orice problemă şi nu s-a băgat sub nici o formă în viaţa secţiilor clubului. Nu-mi plac tensiunile care există în acest club. Sunt jigniri, se vorbeşte pe un ton ridicat, unii angajaţii plâng. Un alt aspect care m-a deranjat este plata a trei jucători de la echipa de baschet în baza notificărilor primite de la agenţi fără a consulta pe nimeni din cadrul secţiei. Ori îi plătim pe toţi, ori pe niciunul! Prin această decizie a creat o tensiune mare în cadrul lotului, iar noi avem un meci important vineri la Dinamo”, a răbufnit preşedintele secţiei de baschet, Ilie Triţoiu.

„Din păcate, nu prea văd când ar putea să intre bani înainte de sărbători. În plus, poţi face o plată doar dacă ai bani. Domnul director spune că se străduieşte din răsputeri să aducă bani, însă nici una din secţii nu este plătită. Comunicarea reprezintă cea mai mare problemă. Eu sunt privilegiat că nu am biroul aici, că nu le aud chiar pe toate. În ultimele două luni au fost foarte multe scandaluri şi certuri. Din punctul meu de vedere este doar din cauza managementului defectuos”, a spus şi managerul secţiei de rugby, Atilla Brosovszki.

„În ceea ce priveşte secţia de handbal, riscăm să-i pierdem pe Pribanici şi Dragas, care şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract. Sunt 26 de luni în care jucătorii nu au fost cu banii la zi în nici măcar o lună. Situaţia se perpetuează şi trebuie să tragem un semnal de alarmă, pentru că nu putem să mergem în continuare aşa. Dacă nu vor intra salariile pe septembrie aceşti băieţi vor merge acasă fără bani de sărbători. La fel şi oamenii care lucrează în staff-ul administrativ. Sper ca primăria să poată plăti măcar un salariu”, a precizat, la rândul său, Dan Dumitru, managerul sportiv al secţiei de handbal.

Ruşeţ şi-a anunţat plecarea

La conferinţa de presă explozivă de astăzi, desfăşurată la sala „Constantin Jude”, nu a fost invitat directorul Vasile Ruşeţ, care atunci când a ajuns la birou, undeva spre finalul întâlnirii cu jurnaliştii, a fost invitat de aceştia să-şi spună punctul de vedere la acuzaţiile ce i s-au adus. El a dezvăluit că a solicitat recent să i se întrerupă detaşarea la SCM Timişoara, anunţând, practic, că renunţă la funcţia de director.

„Eu nu fac ceea ce doresc eu să fac, ci ceea ce spune legea că trebuie făcut. Primăria are bani tot timpul, dar nu suficienţi, iar în lunile luni au fost, probabil, alte priorităţi. În următorii doi ani, când primăria are multe cheltuieli cu capitala culturală europeană, nu putem spera la mai mult. Când lucrurile se vor limpezi cu aceste costuri, probabil că va putea fi alocat un buget mai mare pentru acest club. Am înregistrat un document. Să nu-i spunem demisie, pentru că acestei poziţii de detaşare cuvântul demisie nu i se potriveşte. Am cerut încetarea detaşării cu data de 1 februarie şi organizarea concursului până atunci. Dacă primarul consideră că trebuie să înceteze mai repede, poate numi un interimar”, a declarat Vasile Ruşeţ.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “SCM Timişoara stă pe un butoi cu pulbere

  1. Ruset asta pe unde trece lasa dezastru. De la facultate a fost dat afara cu scandal iar la SCM ocupa pozitia de presedinte ilegal. Meritocratie liberala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *