Schimbare de antrenor la SCM Timişoara

Miodrag Perisic baschet

Echipa de baschet SCM Timişoara şi antrenorul Miodrag Perisici au ajuns, joi, la un acord privind încetarea colaborării.

Tehnicianul sârb a venit la echipa de pe Bega în vara acestui an şi i-a condus le „leii” bănăţeni în opt meciuri oficiale.

„După meciul cu Oradea, care, după părerea mea şi a celor din club, a fost cel mai slab din acest campionat, ne-am gândit foarte bine la situaţia echipei noastre şi a venit momentul să luăm o decizie. Avem şase meciuri pierdute în opt etape. Stând de vorbă cu toată lumea, chiar şi cu jucătorii, am ajuns la soluţia de a încheia colaborarea cu antrenorul pentru a da un nou suflu echipei. Urmează o lună decembrie foarte grea, cu multe meciuri, şi sper ca luând această decizie să ajungem pe linia de plutire. Îmi pare rău de Mişa, este o persoană la care ţin mult. A fost dorinţa mea să-l aduc în vară şi mi-aş fi dorit ca drumul să fie mai lung, dar asta este viaţa antrenorilor. Atunci când nu ai rezultate, rişti să nu mai poţi continua”, a declarat preşedintele Ilie Triţoiu.

Începând de vineri, echipa timişoreană va fi condusă de Cristian Bota. „Secundul” în vârstă de 50 de ani va deveni din nou antrenor principal.

„Cristian Bota este de mulţi ani în club şi cunoaşte bine jucătorii. Are experienţă ca antrenor, a fost vreme îndelungată antrenor secund, alături de nume importante. În acest moment, echipa are nevoie de Cristi în primul rând pentru atmosferă. În ultimul timp, atmosfera a fost încordată şi sunt convins că el poate rezolva şi această problemă”, a explicat Ilie Triţoiu.

Primul meci al grupării SCM Timişoara după despărţirea de Miodrag Perisici va avea loc luni, cu începere de la ora 18, pe terenul formaţiei U-BT Cluj-Napoca.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *