Scăpat din infern. Experimentul Piteşti e încă viu în memoria unui timişorean! (IV)

În 1952 începea activitatea politică la vârful statului a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, respectiv decăderea Anei Pauker şi a grupului ei de stalinişti mai vechi.

Despre grozăviile din puşcării se aflase în străinătate, iar noua putere de partid şi de stat dorea să capete în ochii lumii o aparenţă umană. S-a hotărât stoparea reeducării din penitenciare, dar era nevoie de ţapi ispăşitori. De cine trebuia să scape cel mai repede regimul?

De Ţurcanu şi de ajutoarele sale de nădejde, căci cunoşteau cel mai bine conexiunile dintre deţinuţii torţionari şi conducerea Ministerului de Interne, respectiv a Securităţii.

Eugen Ţurcanu (n. 8 iulie 1925, d. 17 decembrie 1954), de baştină bucovinean, fusese arestat în iunie 1948, pe când era student în anul al treilea la drept, la Iaşi.

CITEŞTE ŞI: Artistă moartă pe scenă la un bal al bobocilor

Eugen Ţurcanu, călăul executat de comunişti după ce i-a servit cu mult zel
Eugen Ţurcanu, călăul executat de comunişti după ce i-a servit cu mult zel

A fost condamnat la şapte ani de închisoare, deoarece, ca membru al Partidului Muncitoresc (ulterior comunist), ascunsese faptul că socrul său era legionar. Încă din primul an de detenţie, Ţurcanu s-a oferit să devină informator al Securităţii. Sub supravegherea instituţiei represive a regimului comunist a devenit încă de la Suceava membru al comitetului de reeducare.

La Piteşti, puterea sa era cel puţin egală cu a directorului Alexandru Dumitrescu, despre care se spune că ajunsese chiar să se teamă de Ţurcanu, din cauza legăturilor acestuia cu Securitatea. Ţurcanu se plimba în voie prin penitenciar, beneficiind de condiţii de detenţie mult mai lejere decât ceilalţi condamnaţi.

CITEŞTE ŞI: Video cu momentul în care Diana se prăbușește pe scena Casei de Cultură din Sebiș. Dansatoarea a murit la spital

Avea, de pildă, pat cu saltea, un adevărat lux în temniţă. Primea hrană de la popota închisorii, având dreptul şi la pachete de alimente şi era lăsat să comunice cu soţia sa.

Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un bărbat solid, având o forţă fizică deosebită, loviturile sale cu palma sau pumnul fiind crâncene.

Avea o memorie remarcabilă şi o inteligenţă sclipitoare. Calităţile şi le folosea întotdeauna, însă, în scopuri diabolice, fiind descris de deţinuţi drept un adevărat demon în carne şi oase.

Din personaj atotputernic în închisorile de la Piteşti, Gherla şi Jilava, Ţurcanu avea să devină principalul ţap ispăşitor.

A fost judecat pentru crimele sale, împreună cu un lot mai mare, în toamna anului 1954. Chipurile, comisese toate torturile şi omorurile, el şi acoliţii, la comanda lui Horia Sima, căpetenia Mişcării Legionare care trăia în Spania la acea vreme şi care ar fi dorit, astfel, să compromită Partidul Comunist.

La data de 17 decembrie 1954 au fost executaţi, la Jilava, prin împuşcare, Eugen Ţurcanu şi alţi 15 condamnaţi din acelaşi lot.

CITEŞTE ŞI: Patinoar inaugurat de Centenarul Unirii, în Timiş

Din lotul Ţurcanu, de 22 de acuzaţi iniţial, a făcut parte şi Alexandru Popa (zis Ţanu). Popa a fost şi el condamnat la moarte, însă după ce a acceptat să devină martor al acuzării, pedeapsa i s-a comutat în muncă silnică pe viaţă.

Alexandru Popa, zis Ţanu, unul dintre cei mai sadici torţionari, a scăpat de moarte acuzându-şi foştii tovarăşi
Alexandru Popa, zis Ţanu, unul dintre cei mai sadici torţionari, a scăpat de moarte acuzându-şi foştii tovarăşi

S-a născut la 13 noiembrie 1923 la Prajila, în Basarabia, și s-a apropiat de grupul legionar de la Liceul „Ștefan cel Mare” din Soroca, unde l-a cunoscut pe Alexandru Bogdanovici, cel ce avea să devină şeful comitetului de reeducare prin propagandă din penitenciarul de la Suceava.

Popa a fost pentru prima dată condamnat la trei luni de închisoare corecțională în 1943, pentru activitate legionară.

Arestarea sa sub regimul comunist a venit pe 12 iunie 1948, fiind anchetat în penitenciarul din Suceava și apoi condamnat la şapte ani de închisoare. Adeziunea la reeducarea formală condusă de Bogdanovici s-a produs din primele zile de detenţie.

Transferat la Pitești în septembrie 1949, Popa a observat rivalitatea dintre Țurcanu și Bogdanovici, alegând tabăra primului. Astfel, pe 25 decembrie 1949 a participat la demascarea lui Bogdanovici, lovindu-și fostul camarad.

Activitatea sa de torţionar feroce a continuat în alte camere ale închisorii Pitești. Transferat în 1950 la Gherla, Țanu a condus reeducarea din penitenciar, depășind uneori atrocitățile comise de Țurcanu la Pitești. La sfârșitul lui 1951, odată cu oprirea reeducărilor, a fost transferat la Jilava, pentru anchetă.

După ce a scăpat de condamnarea la moarte, trecând în tabăra acuzatorilor lui Ţurcanu, a trecut prin închisorile Jilava, Brăila, Galați și Aiud, fiind eliberat în 1964.

În libertate, s-a stabilit la Sibiu și a lucrat ca bibliotecar. S-a distins ca mare scriitor de note informative către Securitate, aproape 500 până în octombrie 1989, iar după 1990 a refuzat să vorbească despre cele petrecute în timpul reeducării. În 1988 s-a internat, pentru câteva luni, într-un spital de boli mintale.

Destinele celor doi torţionari sunt, iată, asemănătoare doar până la punctul de la care unul a devenit periculos pentru că ştia prea multe şi a trebuit să dispară, iar celălalt a rămas utilizabil multă vreme de către regimul comunist, care le-a hotărât ambilor soarta.

Fenomenul Piteşti s-a extins, în forme specifice, şi în alte închisori, cum ar fi Târgu Ocna, Ocnele Mari, Târgşor, Baia Sprie, Aiud sau în tabere de muncă precum cea de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Nicăieri nu a căpătat, însă, formele apocaliptice de la Piteşti şi Gherla. Nici reeducarea din a doua parte a anilor ’50, din perioada restalinizării dejiste, nu avea să egaleze bestialităţile din perioada 1949 – 1951.

În împărăţia terorii lui Petrache Goiciu

La Gherla, mortalitatea în rândul deţinuţilor a fost mult mai mare decât la Piteşti. Fapt explicabil nu doar prin condiţiile mizere şi bătăile sălbatice, ci şi prin vârsta mai înaintată a multora dintre deţinuţii politici.

Petrache Goiciu, monstrul care şi-a făcut ucenicia la Galaţi şi şi-a dat măsura întregii bestialităţi la Gherla
Petrache Goiciu, monstrul care şi-a făcut ucenicia la Galaţi şi şi-a dat măsura întregii bestialităţi la Gherla

Petru Cojocaru a fost încarcerat la Gherla din vara lui 1951 până în 1954. A cunoscut, aşadar, atât perioada de reeducare şi metodele specifice acesteia, cât şi torturile inventate de comandantul temniţei, Petrache Goiciu: rotisorul (cu victima ghemuită pe-o bară de metal şi învârtită în timp ce gardienii o loveau), covorul (învelirea deţinutului într-un covor, apoi lovirea cu picioarele până la pierderea cunoştinţei), ringul (bătaia sălbatică într-un cerc de gardieni) sau papucii (lovituri crâncene cu bâtele la tălpi, minute în şir). O altă tortură extraordinar de dureroasă aplicată la Gherla era bătaia cu ciocanul la tălpi „cum dai cu toporul când tai lemne”, după expresia unui fost deţinut.

Încă din vremea în care condusese penitenciarul de la Galaţi, Goiciu îşi căpătase un renume de fiară capabilă să schilodească sau să omoare cu mâinile sale deţinuţi politici, având predilecţie pentru preoţi şi intelectuali.

Petrache Goiciu, care se mândrea că e prieten la cataramă cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, este cel care l-a chinuit îngrozitor pe Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, când acesta fusese transferat la penitenciarul din Galaţi.

De pumnii torţionarului a avut parte, de asemenea, şi marele om de stat Ion Mihalache. Iată un fragment din mărturisirea unuia dintre supravieţuitorii de la Gherla, Gavril Burzo:

„Am nimerit într-o cameră cu 23 de deţinuţi. Printre noi era un preot armean ortodox.

Se ruga mult la Dumnezeu. Era o cameră la parter, fără toaletă. Tineta, butoiaşul în care îţi făceai necesităţile, era lângă uşă, paturile erau suprapuse, mirosea urât, iar la fereastră, pe lângă gratii, erau şi jaluzele ca să nu pătrundă soarele la noi. În tavan, era un mic bec care ardea zi şi noapte.

Deţinuţii, cu condamnări de la cinci la 25 de ani, erau de toate felurile: intelectuali, muncitori, ţărani, studenţi. Mâncarea era cât să nu mori.

Comandantul a venit cu un polonic vechi şi i l-a dat preotului ca să scoată din tinetă fecale, poruncindu-i să ne cuminece. «Cuminecă-i, popă!», a răcnit la el. Atunci, preotul a strigat foarte tare: «Domnule comandant, de mine vă puteţi bate joc, dar de Hristos nu!».

În acel moment, căpitanul Goiciu şi cu locţiitorul politic Istrate (acestea avea să devină mai târziu comandant al temniţei şi să se distingă prin atrocităţi extraordinare, n. red.) au tăbărât asupra lui, lovindu-l cu sete pe tot corpul. La urmă, au luat coada măturii şi i-au introdus-o în gură, până ce i-a ieşit prin ceafă. Pur şi simplu l-au omorât în faţa noastră. L-au scos afară târându-l ca pe o vită.”.

Goiciu a ordonat la un moment dat zidirea de viu a unui deținut care a îndrăznit să-l înfrunte! Nefericitul era un fost ofițer luptător pe frontul sovietic, apoi prizonier la ruși, şi a fost zidit pe o latură a unui culoar al penitenciarului înt-un spațiu extrem de strâmt, care îi permitea doar să-și miște brațele pentru a apuca mâncarea și apa care i se introduceau printr-o fantă lăsată la nivelul capului.

A stat zidit circa două luni! Răstimp în carte Goiciu îi adresa înjurături grele când trecea pe lângă el. Când a fost scos, deținutul încă mai respira, dar nu pentru mult timp…

Pe lângă omoruri și schingiuirile care se petreceau zilnic, pentru ca toți condamnații politic să bage la cap că nu mai au vreo speranță, Gherla s-a distins prin numeroase alte tratamente subumane aplicate celor închiși.

Hrana era extrem de precară, fiind nu de puține ori de-a dreptul neconsumabilă chiar și de către cei mai înfometați.

Urechile sau copitele de vită cu păr pe ele încă erau socotite bune, dar nefericiților li se serveau, între altele, murături putrezite și apoi fierte în chip de ciorbă sau carne alterată atât de puternic, încât nici mirosul nu era suportabil, darămite gustul. În plus, aerul era greu respirabil, îşi aminteşte Petru Cojocaru:

„La Gherla au pus obloane de lemn la ferestre, lăsând doar o mică fantă pentru aerisire. Noi, deţinuţii, stăteam extrem de înghesuiţi”. Gherla a fost cu adevărat, alături de Piteștiul din perioada reeducării executate de Țurcanu și marionetele sale, un adevărat infern.

Petru Cojocaru ne mărturiseşte că a avut o cădere psihică puternică încă de la Piteşti, iar Gherla i-a lăsat şi ea traume grele – nu doar sufletești, ci și fizice – prin bătăi, înfometare, frig şi munca istovitoare în ture de 12 ore. Se apropia, însă, ultima parte a pedepsei sale, astfel că din 1954 a fost transferat la Timişoara, în spaţiul de detenţie al Securităţii.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns