S-au făcut mari! Doi juniori polişti au semnat primele contracte

Mario Cuzmanovici Robert Ehling

Politehnica Timişoara pune un tot mai mare accent pe propriul centru juvenil. O nouă generaţie care bate la porţile primei echipe este cea a juniorilor născuţi în anul 2004, aflaţi sub comanda antrenorului Alin Ionescu.

Doi dintre ei, portarul Mario Cuzmanovici şi atacantul Robert „Pele” Ehling, au semnat, astăzi, contracte valabile trei ani cu clubul alb-violet.

Primul este un goalkeeper foarte talentat şi totodată căpitanul formaţiei U17 a Politehnicii. Născut pe 9 februarie 2004, la Timişoara, Cuzmanovici este şi un fan înfocat al primei echipe, unde speră să facă pasul cât mai curând posibil.

„În primul rând vreau să le mulţumesc părinţilor pentru sprijinul pe care mi l-au acordat până acum, apoi domnului Alin Ionescu, pentru că m-a îndrumat şi m-a adus până în această fază, precum şi întregului staff tehnic. Sunt foarte fericit şi mândru că joc şi am un contract de profesionist cu un club aşa de renumit şi de tradiţie. E un club pe care-l iubesc din toată inima încă de când eram mic copil!”, a declarat Mario Cuzmanovici.

Robert Ehling este un atacant care poate evolua şi în postura de aripă dreapta. S-a născut la Timişoara pe 9 ianuarie 2004 şi are parţial origini germane prin bunicii din partea tatălui.

A început fotbalul la vârsta de şase ani, primind ulterior porecla „Pele” datorită numărului foarte mare de goluri marcate an de an.

„În primul rând vreau să mulţumesc părinţilor, apoi tuturor antrenorilor cu care am lucrat până acum. Sunt foarte mândru că am semnat cu un club aşa de renumit precum Politehnica. Vreau să arăt de ce sunt în stare şi motivele pentru care am semnat cu acest club puternic din România. Porecla mi-a fost pusă de domnul antrenor Cătălin Rumega, când eram copil mic la Electrica”, a spus şi Robert Ehling.

În altă ordine de idei, amicalul în „familie” dintre echipa mare a Politehnicii Timişoara şi grupa 2003 a clubului alb-violet, programat pentru ziua de sâmbătă, a fost anulat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *