S-a vaccinat Bill Gates. „Unul dintre beneficiile de a avea 65 de ani este că sunt eligibil pentru vaccin”

bill gates

Miliardarul şi filantropul Bill Gates, fondator al Microsoft, unul dintre finanţatorii dezvoltării de vaccinuri, a anunţat că a primit prima doză de vaccin împotriva Covid-19.

„Unul dintre beneficiile de a avea 65 de ani este că sunt eligibil pentru vaccinul COVID-19. Am primit prima doză săptămâna aceasta şi mă simt minunat”, a scris Bill Gates pe Twitter, mesaj căruia i-a ataşat şi fotografia de la momentul vaccinării.

Fondatorul Microsoft le-a mulţumit tuturor oamenilor de ştiinţă, participanţilor la studii, autorităţilor de reglementare şi lucrătorilor din domeniul asistenţei medicale de primă linie care au contribuit la realizarea vaccinului.

În timpul pandemiei de Covid-19, miliardarul şi filantropul Bill Gates, fondator al Microsoft, a finanţat compania farmaceutică americană Novavax cu 388 milioane dolari prin intermediul Coalition for Epidemic Preparedness and Innovation (CEPI).

Miliardarul Bill Gates a devenit ţinta unor teorii ale conspiraţiei distribuite masiv pe reţelele de socializare. Conspiraţioniştii susţin că fondatorul Microsoft are un plan de „depopulare”, dar şi de faptul că vrea să îi microcipeze pe cei vaccinaţi.

 

aradon


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “S-a vaccinat Bill Gates. „Unul dintre beneficiile de a avea 65 de ani este că sunt eligibil pentru vaccin”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *