S-a dat drept o altă persoană pentru a ajunge la familia sa

frontiera 8

Un tânăr în vârstă de 18 ani din Kosovo a încercat să-i păcălească pe polițiștii de frontieră din Jimbolia, prezentându-se sub o altă identitate.

Persoana respectivă a ajuns în punctul de frontieră cu un autoturism condus de un cetățean sârb în vârstă de 53 de ani, prezentând, la control, pașaportul unui alt cetățean din Serbia, în vârstă de 27 de ani.

CITEȘTE ȘI: Un bărbat a fost înjunghiat într-un pasaj

Autoritățile române au remarcat însă că există diferențe vizibile de fizionomie între pasager și fotografia din documentul prezentat la control.

Tânărul le-a declarat că a procurat pașaportul în schimbul sumei de 600 de euro și a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Elveția, la familia sa.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei tânărului în cauză, interzicerii de a intra în România pe o perioadă de cinci ani, precum şi cercetării acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *