S-a ales cu mașina confiscată și cu o amendă, după ce a descărcat deșeuri pe câmp

deseuri 7

La solicitarea poliției din Deta,  o echipă din cadrul Gărzii Naționale de Mediu  Timiș s-a deplasat în teren, descoperind un cetățean care abandona deșeuri  pe un teren extravilan, în apropierea DC 172 , între Deta și Opatița.

CITEȘTE ȘI: Indicatoare rutiere scrise de mână, pe carton, într-o localitate din vestul țării

Cel care a transportat și descărcat acolo deșeuri  a fost identificat și i s-a aplicat o sancțiune contravențională, conform HG 1061/2008, în valoare de 15.000 lei iar , ca sancțiune complementară, s-a dispus confiscarea mijlocului de transport.

„Atragem din nou atenția celor care obișnuiesc să abandoneze deșeuri în natură, că astfel de controale şi verificări au fost inițiate de Garda Națională de Mediu la nivel naţional, aşa încât, ar fi bine să se gândească la consecințe, amendă plus  confiscarea mijlocului de transport,  înainte de a descărca ilegal deșeuri în spații neautorizate”, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “S-a ales cu mașina confiscată și cu o amendă, după ce a descărcat deșeuri pe câmp

  1. Numele grobianului ?
    Sau nici asta nu e voie…vezi Doamne sa nu ii lezam demnitatea!?
    Ca pe el il doare undeva de noi!
    Ar trebui pusa si fotografia individului, sa ii multumeasca personal, pe strada adevaratii oameni !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *