România, lovită de un ger năprasnic la iarnă! Să ne aşteptăm la -30 de grade, avertizează meteorologii

ger3

Vine o iarnă grea, avertizează meteorologii. Temperaturile în luna ianuarie ar putea scădea până la minus 30 de grade pe timpul nopţii, în timpul unor episoade de ger năpraznic. Momente extrem de reci ar putea avea loc şi în luna decembrie, au avertizat cei de la Administraţia de Meteorologie, în cadrul unei videoconferinţe organizate de Ministerul de Interne, scrie stiripesurse.ro

„În luna decembrie apar episoadele cu ger, pe arii extinse. Este luna în care putem avea temperaturi minime sub minus 20 de grade. (…) Pentru luna ianuarie, interpretăm semnalul dat de Centrul European împreună cu datele de la alte centre climatologice. Avem semnal că temperaturile vor fi sub normal pe partea de nord şi de centru. Acest semnal, în nord şi centru, este unul care poate fi îngrijorător pentru că luna ianuarie, statistic vorbind, este cea mai rece lună din calendar. Este luna în care în nopţile cele mai reci putem avea temperaturi şi de -30 de grade. Deci acest semnal al unor temperaturi mai scăzute decât în mod normal e categoric un semnal al unor episoade de ger”, a spus Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Meteorologii au însă şi veşti bune. Potrivit prognozei pe trei luni emise de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată, luna noiembrie o să aducă destule ploi, dar temperaturile vor avea valori peste normalul climatologic în sud, sud-est şi local in vest şi vor fi apropiate de normal în celelalte regiuni ale României. Cantităţile totale lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, exceptând areale restrânse din vest şi sud, unde vor fi apropiate de mediile multianuale.

În decembrie, temperatura medie lunară a aerului va avea, în general, valori apropiate de media multianuală, adică -0,8 grade Celsius. Precipitaţiile totale lunare vor fi local excedentare în regiunile centrale, estice şi sud-estice şi apropiate de mediile climatologice în restul teritoriului.

În ianuarie, temperatura medie lunară va avea valori sub media climatologică de -2,1 grade Celsius, local, în nordul şi centrul ţării şi apropiate de normal în celelalte regiuni. Precipitaţiile totale lunare vor avea o tendinţa spre excedent in regiunile centrale si local in cele vestice, iar in restul tarii vor putea fi apropiate de mediile multianual, a precizat stiripesurse.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “România, lovită de un ger năprasnic la iarnă! Să ne aşteptăm la -30 de grade, avertizează meteorologii

  1. Nu mai veniți cu știri fanteziste , poate sinteti prezicători , poate știți și ce numere ies cîștigatoare la loto , dacă știți cum va fi vremea peste trei luni.

  2. Am putea sa avem temperaturi de -30 de grade, dar am putea si sa nu avem. Eu am citit in cafea si am ajuns la concluzia ca iarna de obicei este frig, cu ger, nameti sau chiar viscol. Asa a fost in copilaria mea (acum multi ani) si asa este si acum. Bineinteles ca exista si ierni blande, dar toate prognozele astea se bazeaza pe niste statistici, nu pot fi verificate in mod stiintific, asa ca, oameni buni, vedeti-va de treaba si asteptati sa vedeti cum va fi iarna. Probabil ca va fi ca intotdeauna…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *