Primii zece pușcăriași eliberați la Timișoara. Alţi 120 ar putea beneficia de noua lege

puscariasi eliberati

Angajații Penitenciarului Timișoara au reușit să finalizeze situația deținuților din instituție care beneficiază de măsura recursului compensatoriu.

Legea care prevede ca pentru fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, persoanele private de libertate vor beneficia de o reducere de șase zile din perioada de detenție a intrat in vigoare joi.

În acea zi, din Penitenciarul Timișoara s-au eliberat nouă, iar vineri, unul. Acestora li s-a aplicat măsura de îndată.

Alte 120 persoane private de libertate închise în Penitenciarul Timișoara care întrunesc condițiile prevăzute de noua lege pentru reducerea pedepsei urmează să ajungă în fața comisiilor de eliberare, judecătorul fiind cel care va avea ultimul cuvânt de spus în cazul lor.

În total, la nivel naţional, au fost deja eliberaţi 529 de deţinuţi, alţi 3.349 aşteptând decizia comisiilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *