Robu, prins cu cacealmaua în… sală

robu polivalenta

Primarul Nicolae Robu se află, de ceva timp, într-o dispută cu PSD privind amplasamentul pe care ar urma să se realizeze o sală polivalentă în Timişoara. În timp ce social-democraţii merg pe o variantă în comuna Giroc, Robu insistă pentru o locaţie în Timişoara, cu argumentul că ar fi mai la îndemnă.

În schimb, PSD aducea ca justificare poziţia Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), care aprecia ca fezabil terenul din Giroc, faţă de o locaţie propusă de primar, care nu s-ar încadra în cerinţele CNI.

Iată că însuşi primarul pare să fi realizat că sala polivalentă trebuie realizată pe un alt teren decât cel care îl propusese iniţial, de vreme ce a iniţiat un proiect ce vizează achiziţionarea unui teren exact pentru construirea unei săli polivalente!

În acest sens, urmează a se purta negocieri pentru achiziţionarea respectivului teren, fiind limpede acum că vechea locaţie, din apropierea stadionului „Dan Păltinişanu”, nu era corespunzătoare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Robu, prins cu cacealmaua în… sală

  1. Joacă-te cu bucuria şi inocenţa unui copil ! Poți câștiga foarte mulți bani printr-o muncă interesantă, în fața calculatorului, comod și profitabil, acasă la tine! Totul este de maximă încredere! Muncești în siguranță, într-o atmosferă calmă si castigul e concret! Pentru detalii trimite mesaj cu textul USOR la adresa de email [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *