Jucătorii Ripensiei Timișoara se află la Hațeg, unde se antrenează în cadrul unui stagiu centralizat ce se va încheia în 22 iulie. Sub comanda antrenorilor Iulian Muntean, Călin Mada, Roberto Ivan și Călin Frunză, precum și a preparatorului fizic Mircea Moldovan, se află următorii fotbaliști:
Ștefan Dobre, Paul Toroc (portari), Claudiu Zamfirescu, Răzvan Morariu, Darius Țieranu, Rareș Butnărașu, Harald Fridrich, Nenad Lalic, Cosmin Gladun, Andrei Macrițchii (fundași), Robert Stoica, Luca Szimionaș, Răzvan Mogoș, Gabriel Stoi, Tudor Călin, Raul Vidrăsan, Mihai Ene (mijlocași), Ianis Mihart, Alexandru Piftor, Cristian Gavra, Ioan Vermeșan, Zoran Mitrov, Vlad Chera (2000, ex-Viitorul II Constanța, Ripensia Timișoara, CSM Reșița) (atacanți).
În ceea ce-i privește pe jucătorii Ionuț Rus, Ion Vasluian și Claudiu Matiș, situația lor va fi clarificată în perioada următoare. Vă reamintim, Mădălin Sturzu s-a accidentat recent și va fi indisponibil în următorul sezon.
Joi seară, Ripensia va evolua la Hunedoara împotriva grupării locale Corvinul, care activează pe cea de-a treia scenă a fotbalului românesc.
Sâmbătă, cu începere de la ora 11, este programat un alt test, contra echipei CSM Deva, tot din Liga a III-a. Ultima partidă din cantonament va fi cea de miercuri cu colega de eșalon CSC Șelimbăr.
În 27 iulie, Ripensia are programat un alt meci de verificare, împotriva formației CSC Dumbrăvița, nou-promovată în Liga a II-a, iar pentru data de 30 iulie va fi stabilită în curând o adversară.
Punctaj mai mare în clasamentul academiilor
În altă ordine de idei, Federația Română de Fotbal a anunțat clasamentul academiilor din România pentru anul 2022. Ripensia Timișoara se clasează pe locul al 12-lea, cu 83,1 puncte, în creștere față de anul trecut, când clubul de pe Bega a adunat 78,30 puncte. Acest statut reprezintă confirmarea investițiilor făcute în sectorul juvenil în ultimii ani.
CITEŞTE ŞI: Oficial! Turiștii care merg în Grecia și se infectează cu COVID-19 nu vor fi obligați să intre în carantină
„Este un nou pas înainte pe care-l facem în proiectul nostru, acela de a construi un club care să reprezinte cu mândrie Timișoara în fotbalul românesc. Suntem mulțumiți că eforturile noastre încep să dea roade și sperăm că alături de noi, Ripensia, dar și alături de celelalte cluburi locale care mizează în special pe centrele juvenile, vor veni și autoritățle locale, în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii și susținerea copiilor și juniorilor”, a declarat președintele Ripensiei Timișoara, Dumitru Mihu.