Rezultatele excelente, premiate de autoritățile locale

gala

Gala Excelenţei Timişorene, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, a devenit un eveniment tradiţional anual, dedicat timişorenilor care s-au evidenţiat prin rezultate deosebite în diferite domenii de activitate, fiind organizat de Primăria Timişoara şi finanţat de consiliul local.

CITEȘTE ȘI: Averea lui George Țucudean, cel mai bogat fotbalist român. Bunicul său are 12 afaceri în vestul țării

Ediţia din acest an a a galei a stat sub semnul Centenarului Marii Uniri.

Astfel, după ce în cadrul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România au fost premiate operele literare pentru anul editorial 2017, a venit rândul elevilor să primească distincții.

CITEȘTE ȘI: Socoteala de acasă nu se prea potrivește cu cea de la Târg

Nu mai puțin de 503 elevi de gimnaziu și liceu, care au obținut media 10 la învățătură în anul școlar 2017/2018, au primit premii și diplome.

Într-un cadru festiv, în Sala „Capitol” au fost decernate distincțiile pentru elevii care au obţinut nota 10 la examenul de bacalaureat, olimpicilor internaţionali şi profesorilor lor coordonatori, precum şi artiștilor timișoreni.

Finalul Galei Excelenţei va avea loc în 11 decembrie, când, de la ora 19, în Amfiteatrul „Alexandru Rogojan” al Universităţii Politehnica, vor fi premiaţi studenţi şi tineri cercetători din mediul universitar timişorean, care s-au remarcat pe parcursul anului 2018 prin rezultate excepţionale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *