Revin voucherele de vacanță. Vor fi valabile 5 ani

vacanta la munte

Revin voucherele de vacanță. Vor fi valabile 5 ani. Voucherele de vacanță noi vor fi pe suport magnetic, pe card, a declarat, miercuri seara, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu.

Cadariu a spus, la TVR, că a prezentat OUG într-o primă lectură și are speranța ca la ședința de Guvern de vineri va fi adoptată această OUG.

„Are lucruri mai noi față de trecut: faptul că aceste vouchere vor fi prelungite pentru o perioadă 5 ani, din 2022 până la finalul anului 2026. Este o primă veste bună, atât pentru salariați (…), cât și pentru agenții economici din domeniul turismului, care vor ști a de an cum să-și facă planul de afaceri”, a spus Cadariu.

Ministrul a precizat că suma unui voucher este de 1.450 de lei, aceeași ca și până acum.

Cadariu a mai spus că a prevăzut ca tichetele emise în anii 2019 – 2020 să poată fi folosite pe toată durata anului viitor.

CITEȘTE ȘI: Cu jeep-urile pe pârtie, în Stațiunea Muntele Mic. Ce au pățit doi șoferi

„A venit o propunere și din partea domeniului turistic, dar și din partea Ministrul Muncii de a limita până la jumătatea anului viitor valabilitatea acestor vouchere de vacanță”, a mai spus Cadariu.

Aceste tichete noi vor fi pe suport magnetic, pe card, mai simplu de folosit, conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *