Regimul fiscal al PFA va fi modificat din 2018

pfa

Proiectul legislativ de modificare a Codului fiscal prevede, începând cu anul 2018, un regim schimbat de contribuții sociale și de impozit pentru persoanele fizice autorizate (PFA), precum și pentru titularii de întreprinderi individuale sau familiale și pentru persoanele care exercită profesii liberale.

Astfel, acestea ar urma să achite contribuția la pensii (CAS) și cea de sănătate (CASS) raportate la nivelul salariului minim pe economie, care va fi, după cum a fost a anunțat, de 1.900 de lei.

Există însă precizarea că acest regim se va aplica doar persoanelor din acaestă categorie care nu înregistrează alte venituri decât cele din activitățile de mai sus, cum ar fi din salarii sau din pensii.

În privința impozitului pe venit, acesta urmează să se modifice, de la 16 la sută, cât este în prezent, la 10 procente pentru veniturile din activități independente, salarii și asimilate acestora, din cedarea folosinței bunurilor, investiții, pensii, activități agricole, silvicultură și piscicultură, premii și din alte surse.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *