Într-o zi, de-acum ne știam bine, l-am întrebat, tocmai se apropia ziua în care împlinea un veac de când tot străbătea lumea, ce ar fi dispus să dea pentru a răsturna, în favoarea lui, timpul. N-am ce, mi-a răspuns cu măsură, egal cu el – rar și-o pierde, deși era iute la fire – și-apoi, domnule, nici nu se poate treaba asta.
Îi știu viața începând cu adolescența, de când intrase ucenic la un magazin de stofe din Turnu Severin, era cel mai tare, daaa, accentua de fiecare dată, păi semănase invidie. Proprietarul, Toma Dănciulescu, singurul român între comercianții urbei, unde dominau evreii și sârbii, era unicul care vindea textile cu prețul afișat. Aici a făcut cea mai înaltă școală, care i-a ajuns până a traversat veacul.
”Mă, dacă ești bun la mine, vei fi bun și la tine acasă. A avut dreptate patronul, domnule, eram tineri. Dănciulescu ne făcea și educație, mă rog, de cine s-a prins”.
Cel mai mult îmi plăcea să-l ascult când vorbea despre război. Fusese soldat în Regimentul 6 Artilerie Grea din Timișoara, o unitate care a lăsat, în numele libertății, o mare și tot atât de dureroasă jertfă. El a scăpat.
După 1990, cu o dăruire de care puțini oameni sunt în stare, an de an, își aduna foștii camarazi. I-au stat aproape Iancu Mincu, Cristofor Alexiu, Mihai Irinciuc. Dintr-o zi, a rămas singur. La început erau câteva zeci bune, apoi mai puțini, tot mai puțini, și mai puțin.
În ultimii trei ani întâlnirea nu s-a mai ținut. Nu a mai avut cine să vină! Veteranul Constantin Călina a primit zeci de scrisori de la camarazi învinși de suferință și de timp. Uneori, îmi dădea să citesc câte una, pe care el o găsea că spune ce zic celelalte, laolaltă…
De astăzi, și-a încheiat și el călătoria. Veteranul a părăsit definitiv frontul. Nimeni și nimic nu-i va mai tulbura știuta sa neliniște. Fire de oltean. Închei cu o mărturie a veteranului Constantin Călina și din ea, citind-o, fie și numai cu coada ochiului, fiecare să înțeleagă cât poate și, mai ales, cât îl lasă inima. Despre război este vorba:
” În ziua de 20 august 1944, toată linia frontului, de la Târgul Neamț și până la Iași, a fost atacată de două companii rusești foarte puternice. Ne-au lovit cu atâta armament, cu atâtea tancuri, că soldații noștri din linia întâi s-au speriat. Unii au părăsit pozițiile, nu mai puteau face nimic, veneau sute de tancuri, soldații erau înnebuniți. Domnule, până și caii de la infanterie fugeau, se întâmpla ceva îngrozitor”.
Este printre cei din urmă veterani din zonă. Degetele de la o singură mână, cred, sunt multe. În ziua 13 august ar fi împlinit 101 ani. Era admirabil de limpede, își rezolva treburile de fiecare zi prin curte și se deplasa cu o surprinzătoare ușurință. Dar întâmplarea asta, fulgerătoare, arată că în toate e un început și-un sfârșit.
Recunoștință, pentru onor înainte!
Dumnezeu sa-l odihneasca !!!
Sunt tot mai putini ! Trecerea timpului isi cere tributul.
Respect si recunostiinta pentru veteranii de razboi !
Si chiar si pentru cei care au luptat in alte armate , dar nu au fost implicati in crime de razboi , compasiune !
Perioada copilariei a fost plina de povestirile rudelor care au fost in razboaiele secolului XX.
De la strabunicul , care mi-a povestit cum a fost in primul razboi mondial , bunicul ( Regim. 5 vanatori ) in al 2 lea razboi mondial , la fratii bunicelor , care au fost la Cotul Donului si au scapat , au ramas multe amintiri.
Si am mai avut un unchi , din Curtea , care a fost chiar in Regimentul 6 Artilerie grea . Era 80% surd .
Toti mi-au relatat despre ororile razboiului si toti si-au dorit ca asemenea atrocitati sa nu se mai intample.