
Duminică, în jurul orei 11:55, Pompierii timișeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier pe DJ 591, în Sânmihaiu German.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și un echipaj medical SAJ.
În accident a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod.
În urma impactului, șoferița a rămas încarcerată, fiind conștientă și cooperantă.
Pompierii au început operațiunile pentru extragerea victimei.
Ce supune IPJ Timiș
O femeie de 55 de ani a condus un autoturism pe DJ 591, în localitatea Sânmihaiu German, dinspre Bobda înspre Sânmihaiu Român, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un cap de pod.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv femeia de 55 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


